Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață în urma răsturnării unui tractor peste un bărbat, într-o zonă împădurită din apropierea localității Pata.
Potrivit IPJ Cluj, sesizarea a venit în jurul orei 10.30. Primele verificări efectuate de către echipa operativă deplasată la fața locului au condus la stabilirea faptului că, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Apahida, în timp ce se afla într-o zonă forestieră desfășurând activități cu ajutorul tractorului, la un moment dat acesta ar fi efectuat manevre în urma căruia utilajul agricol s-a răsturnat peste el.
ISU precizează că la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, unde au găsit victima, în vârstă de aproximativ 50 de ani, prinsă sub tractorul răsturnat.
Victima “prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa”, fapt confirmat şi de IPJ: “din nefericire, echipajul medical ajuns la fața locului a constat decesul bărbatului” astfel că “în cauză cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunea de ucidere din culpă”.
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS