Poliţia ne informează
Pe parcursul întregii săptămâni am organizat și vom derula, în continuare, activități prilejuite de Ziua Poliţiei Române 2023 - Sărbătorim alături de comunitate.
More News
Cu cine ne mai "mândrim"
Pe parcursul întregii săptămâni am organizat și vom derula, în continuare, activități prilejuite de Ziua Poliţiei Române 2023 - Sărbătorim alături de comunitate.
La data de 30 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Combaterea Infracțiunilor Informatice din Cluj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au pus în executare 4 mandate de percheziție, în municipiul Cluj-Napoca, 3 dintre acestea domiciliare, iar una într-un spațiu utilizat ca birou.
30 ianuarie este declarata Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală. Pentru marcarea acestei zile, polițiștii din cadrul inspectoratului au desfășurat o serie de activități informativ - preventive în unități de învățământ preuniversitar (ciclul primar, gimnazial și liceal), sub sloganul "Ia atitudine, spune STOP violenței!".
Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că la data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 22.30, CRIȘAN GABRIEL IACOB, în vârstă de 20 de ani, a părăsit unitatea medicală situată în municipiul Cluj-Napoca, unde se afla internat, iar până în prezent nu a revenit.
La data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, au depistat un bărbat în vârstă de 49 de ani, din același municipiu, în timp se deplasa cu autoturismul pe strada Băii din localitate, având autorizația de circulație expirată din data de 01.09.2022.
În contextul condițiilor meteorologice din aceste zile, în scopul prevenirii unor evenimente negative, polițiștii rutieri clujeni transmit următoarele recomandări:
Întâmplarea a fost relatată pe pagina de facebook a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj în această după-amiază (vineri, 13 ianuarie 2023) într-un mod, cumva, aparte.
În dimineața zilei de 13 ianuarie a.c., în intervalul orar 06.30 – 09.00, polițiștii Serviciului Rutier Cluj şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au desfășurat o acțiune pentru verificarea transportului rutier de persoane.
La data de 11 ianuarie a.c., în intervalul orar 11.00 – 14.00, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda împreună cu polițiștii Biroului Rutier Turda au derulat activități de prevenire și combatere a evenimentelor negative în mediul rural, menite să sporească siguranța tuturor participanților la trafic.
La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 23.50, polițiștii au identificat un conducător auto în vârstă de 33 de ani, din municipiul Turda, aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În cele patru zile, respectiv în perioada 30 decembrie - 2 ianuarie, efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au acționat pe linia prevenirii și descurajării comiterii de infracțiuni, dar și în ceea ce privește combaterea faptelor contravenționale.
În următoarele zile, precum și în noaptea dintre ani, efectivele polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au fost suplimentate, pentru a preveni comiterea de fapte ilegale și pentru a putea interveni rapid în sprijinul cetățenilor, în cazul sesizării unor evenimente nedorite.
La data de 16 decembrie a.c. polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de furt calificat în formă continuată.
La data de 13 decembrie a.c., în jurul orei 15.10, Poliția municipiului Turda a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că într-o parcare de pe strada Lotus, din municipiul Turda, un bărbat ar fi căzut și s-ar afla în stare de inconștiență.
La data de 5 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda – Secția 9 Poliție Rurală au depistat trei persoane, două minore cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani și o femeie de 36 de ani, din județul Cluj, bănuite de sustragerea sumei de 44.000 de lei, dintr-o locuință situată în localitatea Surduc.
Aproximativ 600 de cereri de prelungire a dreptului de ședere, peste 400 de cereri pentru eliberarea avizelor de muncă, 268 de cereri pentru emiterea certificatelor de înregistrare și 10 cereri pentru eliberarea cărților de rezidență au fost preluate de polițiștii de imigrări din Cluj, în perioada 3 octombrie – 8 noiembrie a.c.
Pe 10 noiembrie a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Turda au oprit pentru verificări autoturismul condus pe strada Piața Romană, de un bărbat în vârstă de 53 de ani.
Astăzi, 8 noiembrie a.c., magistrații Judecătoriei Turda au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de un bărbat de 46 de ani, cercetat pentru infracțiunea de tâlhărie și un tânăr de 18 ani, cercetat pentru infracțiunea de furt calificat.
La data de 2 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului de droguri, fiind efectuate 4 percheziții domiciliare, în municipiul Cluj-Napoca și în localități situate în județul Cluj.
În urma celor 20 de mandate de percheziție domiciliară puse în executare pe 2 noiembrie a.c., de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în comuna Măguri-Răcătău, sat Măguri, pentru documentarea activității infracționale care vizează infracțiuni de tăiere, fără drept, de arbori, furt de arbori și delapidare, a fost idisponibilizată cantitatea totală de 218 metri cubi de material lemnos.
La data de 7 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, dar şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
În urma celor 35 de percheziții domiciliare efectuate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, în municipiile Turda, Câmpia Turzii și comuna Mihai Viteazu, județul Cluj și în județul Maramureș, au fost indisponibilizate 65 de pungi și plicuri cu substanță cristalină, albă (aproximativ un kilogram), mai multe obiecte și plicuri cu urme de substanță albă, 12 bancnote rulate, o țigaretă confecționată artizanal ce conține materie vegetală, 275.587 de lei, peste 16.000 de euro, 600 de dolari și 360 de lire sterline.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, documentează activitatea ilicită a mai multor persoane implicate în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, deţinere de droguri de risc și mare risc, fără drept, pentru consum propriu, precum și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
La data de 27 septembrie a.c., Poliția municipiului Turda, Secția 9 Poliție Rurală a fost sesizată cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 07.00, HERCHI NICOL-SIMINA, din localitatea Cornești, comuna Mihai Viteazu, în vârstă de 13 ani, a plecat de la domiciliu și nu a revenit.