Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

18
Fri, Sep
224 New Articles
 

Cristina Burciu: Prevenirea și combaterea agresiunilor violenței cibernetice, legiferată de Parlament

PNL
Typography

Am votat împreună cu colegii din Camera Deputaților un proiect de lege extrem de important de modificare și completare a Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. Principala prevedere a actului normativ votat cu o largă majoritate este includerea în sfera noţiunii de „violenţă domestică” a acţiunilor sau inacţiunilor intenţionate de violenţă cibernetică.

Este astfel pentru prima dată când cazurile de violență cibernetică sunt incluse în legea privind violența domestică, fiind bine cunoscute cazurile de amenințări, hărțuiri și atacuri din mediul virtual care au avut și au loc în România.

Conform legii adoptate de Parlament, violența domestică înseamnă orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.

Violența cibernetică este definită de noul act normativ ca hărțuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, amenințări online, publicarea non-consensuală de informații și conținut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicațiilor și datelor private și orice altă formă de utilizare abuzivă a Tehnologiei Informației și a Comunicațiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicațiile sau se pot conecta la internet și pot transmite și utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de rușine, umili, speria, amenința, reduce la tăcere victima.

Instituțiile abilitate ale statului vor avea obligația de a asigura egalitatea între femei și bărbați în toate politicile, programele și cercetarea în domeniul inteligenței artificiale, pentru a evita potențialele riscuri ale tehnologiei care perpetuează sexismul, stereotipurile de gen și violența cibernetică. Totodată, reprezentanții guvernamentali vor iniția campanii de sensibilizare publică privind violența cibernetică și vor oferi asistență practică autorităților centrale și locale în prevenirea și răspunsul la violența cibernetică.

În opinia mea, este vital faptul că noul act normativ va pedepsi aceste forme de violență cibernetică, manifestate cu intensitate în ultima perioadă și în țara noastră.

Salut adoptarea acestei legi deosebit de importante în actualul context social și relațional al României, în care comunicarea online a devenit uzuală la scară largă. Prevenirea formelor de violență domestică prin intermediul rețelelor online reprezintă un exemplu de civilizație și modernitate a țării noastre, care va avea, fără îndoială, un impact major în combaterea agresiunilor la care sunt supuse, în procent covârșitor, femeile.

Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS