Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

27
Sat, Apr
106 New Articles

Consiliul Județean Cluj a câștigat procesul privind castelul de la Ciucea

Cultură
Tools
Typography

Consiliul Județean Cluj a câștigat procesul privind Castelul de la Ciucea care găzduiește Muzeul Memorial „Octavian Goga”, instanța dispunând înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile din cadrul Complexului Muzeal “Octavian Goga” de la Ciucea în favoarea Consiliului Județean Cluj.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean: „Salutăm decizia instanței, este o altă mare victorie a Consiliului Județean. Locul firesc al acestui castel cu o simbolistică aparte pentru toți românii este în proprietatea noastră, în domeniul public al județului, cu exact aceeași destinație ca și până acum”.  

Vineri, 5 iulie 2019, Tribunalul Cluj a decis anularea certificatului de moștenitor suplimentar în baza căruia nepoții văduvei marelui poet, Veturia Goga, au pretins că ar avea drept de proprietate asupra domeniului muzeal de la Ciucea. Respectivul certificat de moștenitor fusese eliberat de un birou notarial din Sibiu, fără a se ține cont de testamentul Veturiei Goga.  

Astfel, instanța a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor legal și suplimentar și a dispus radierea din cartea funciară a înscrierii referitoare la dreptul de proprietate al nepoților Veturiei Goga. Totodată, s-a constatat, în temeiul testamentului întocmit de defuncta Veturia Goga, calitatea de legatar al Statului Român în privința bunurilor mobile și a celor imobile din cadrul Complexului Muzeal “Octavian Goga”.    

Reamintim în acest context faptul că demersurile de revendicare a domeniului din localitatea Ciucea, strâns legat de personalitatea marcantă a celui care a fost „poetul cântării pătimirii românilor”, au început în anul 2005, când urmașii Veturiei Goga au solicitat constatarea nulității absolute a donației făcute de aceasta în favoarea statului român și, implicit, obținerea dreptului de proprietate asupra complexului de clădiri și, respectiv, despăgubiri pentru bunurile care nu mai puteau fi restituite în natură. 

Biroul de presă
8 iulie 2019

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS