Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

02
Thu, Dec
152 New Articles

Cristina Burciu, PNL: Reforma sistemului de asistență socială, în centrul preocupărilor guvernului liberal

PNL
Typography

Îmbunătățirea sistemului de asistență socială, printr-o serie de măsuri concludente, adoptate în scopul punerii în valoare la modul real a conceptului de ajutor social, constituie o preocupare activă a guvernului liberal. Reformele inițiate de PNL în asistența socială sunt ireversibile, acestea aducând predictibilitate, viabilitate și modernizare sistemului.

Unul dintre argumentele incontestabile ale măsurilor adoptate se referă la utilizarea Planului Național de Redresare și Reziliență, un instrument financiar care oferă șansa României de a investi în asistență socială, pentru prima dată după 1989. Potrivit programelor guvernamentale operaționale, în următorii ani domeniile „Ocupare și formare profesională”, dar și „Incluziune și demnitate socială”, vor beneficia de o alocare totală de aproximativ 6,3 miliarde euro din fonduri europene.

Diminuarea efectelor nefaste ale pandemiei în rândul persoanelor vulnerabile reprezintă un obiectiv important al guvernului liberal, mai ales că un număr considerabil de români sunt în risc major din acest punct de vedere.

Pentru a veni concret în sprijinul acestora, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a demarat o campanie națională destinată românilor cu probleme sociale și materiale, atât prin ajutoare directe, cât și prin acțiuni de susținere în vederea obținerii de locuri de muncă. Proiectul are în vedere susținerea persoanelor vârstnice, de peste 65 de ani, care nu beneficiază de pensie sau alte venituri, prin oferirea unui  sprijin concret în vederea angajării, pentru cei care pot munci.

Reforma asistenței sociale presupune, de asemenea, diversificarea tuturor formelor de servicii sociale minime obligatorii, dedicate seniorilor noștri cu dificultăți, deoarece riscul de sărăcie și excluziune socială este major pentru această categorie a populației.

Schimbările începute de ministerul de resort mai vizează transferul accentului dinspre beneficiile financiare spre serviciile integrate - servicii medicale, educaționale, îngrijiri la domiciliu, consiliere, precum și impunerea regulii ca finanțarea să urmeze beneficiarul, după modelul din educație.

Este lăudabil faptul că, în prezent, piața competiției de servicii în asistența socială este deschisă, astfel încât autoritățile locale să poată contracta serviciile de strictă necesitate pentru persoanele vulnerabile din comunități, la un preț accesibil și cu un grad ridicat al calității.

Apreciez gândirea Guvernului liberal în ideea reformării din mers a sistemul de asistență socială, într-un timp cât mai scurt posibil, în așa fel încât adevărații beneficiari, respectiv categoriile defavorizate și vulnerabile ale populației, să se afle realmente în atenția autorităților statului, pentru a depăși în condiții de siguranță această perioadă dificilă.

Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS