Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

28
Sun, Apr
112 New Articles

Festival de fanfara la Campia Turzii

Eveniment
Tools
Typography

În cea de-a doua zi din cele cinci dedicate sărbătoririi municipiului Câmpia Turzii, unul dintre elementele care au reţinut atenţia a fost şi festivalul de fanfară.

Ajuns la cea de-a V-a ediţie la Câmpia Turzii, festivalul „Promenada Verii” a reunit, şi în acest an, mai multe fanfare. Este vorba de fanfara municipiului Gherla coordonată de dirijor Vasile Chiş, fanfara municipiului Alba Iulia coordonată de dirijor Coriolan Honcaş şi, nu în ultimul rând, fanfara „Promenada” a Palatului Cultural „Ionel Floaşiu” din Câmpia Turzii, coordonată de dirijor Sorin Sălăjan.
Găzduit pe platoul din faţa Palatului Cultural „Ionel Floaşiu”, festivalul „Promenada Verii” s-a desfăşurat ieri, 15 august, de la orele 19.00, imediat după spectacolul folcloric care a avut loc la Teatrul de Vară din Câmpia Turzii.
Spre deosebire de anii trecuţi, ediţia din acest an a festivalului pare să fi atras mai mulţi spectatori, iubitori ai muzicii de fanfară.
Evident, fiecare din cele trei fanfare participante la cea de-a V-a ediţie a festivalului „Promenada Verii” – festival integrat în cea de-a XVI-a ediţie a Zilelor Municipiului Câmpia Turzii – au primit, din partea organizatorilor (Primăria şi Consiliul Local Câmpia Turzii) diplome, trofee şi cupe, de acestea beneficiind şi micii dansatori de la Clubul de dans Danessa din Câmpia Turzii, care au condimentat momentele dintre evoluţiile celor trei fanfare.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS