Tocmai din Polonia, din Szczecin, de unde se află acum, Emese Ladányi a dorit să transmită un mesaj la împlinirea a doi ani de activităţi organizate la cafeneaua "La Papion".
Aniversarea împlinirii a doi ani de activităţi culturale la cafeneaua culturală turdeană "La Papion" a avut loc aseară, cu începere de la orele 19.00.
Unul din momentele specifice ale serii de 10 iulie - seară "pusă la cale" de noul organizator oficial de evenimente al cafenelei, jurnalistul Emil Hălăştuan - a fost citirea, prezentarea mesajului pe care l-a transmis cea care, în cei doi ani, a ocupat cea mai lungă perioadă de organizări de evenimente: un an şi trei luni.
Sarcina de a citi mesajul i-a revenit lui Emil Hălăştuan, cel care a transmis, aşadar, mai departe, înspre public, cuvintele transmise la moment aniversar de către Emese.
Aşa cum a fost acesta transmis de către ea, aşa cum a fost prezentat în faţa publicului sosit aseară la momentul aniversar, aşa redăm şi noi mai jos mesajul fostei organizatoare de evenimente de la cafeneaua culturală turdeană:
Doi ani...
Feţe cunoscute şi necunoscute: oameni dragi mie, cu care m-am întâlnit de multe ori, sau pe care trebuia să îi întâlnesc, dar nu a fost să fie. Văd în faţa ochilor mei pereţii gri, aud parcă sunetul muzicii care merge încet, în fundal, parcă simt şi vântul ce mişcă puţin umbrela din faţa cafenelei şi duce mai departe o aromă binedefinită de cafea. Parcă sunt acasă.
Cel mai frumos ar fi fost dacă aceste cuvinte nu erau doar un mesaj transmis, ci erau cuvintele mele rostite, nu doar gânduri şi litere din spatele unui monitor ci vorbe ce trezeau emoţii şi înviau amintiri, erau zâmbete, la care puteam răspunde, poate îmbrăţişări şi, la final, chiar şi o poză de grup.
Este seară aici, la Szczecin, în Polonia. Este seară şi acasă. O seară mai specială, de sărbătoare. Ziua aceasta nu este scrisă cu roşu în calendar şi nu este o zi liberă prin lege, dar este, totuşi, una specială pentru mulţi dintre noi. Acum doi ani am pornit pe un drum comun: am văzut vârful muntelui şi cum nu era cale până acolo, ne-arn decis noi să facem, împreună, o potecuţă. Parcă a fost ieri.
Doi ani... E mult sau puţin, nu sunt eu prietena cea mai bună cu timpul, ca să pot aprecia. Ştiu însă că a fost destul timp ca să legăm prietenii, să cunoaştem oameni deosebiţi, să ne înfrumuseţăm câteva seri, în care am ales să nu stăm acasă, în faţa televizorului, ne-am abandonat poate şi lectura preferată, sau poate am renunţat la o cină caldă, în acea seară... Pentru că am ales să venim La Papion. Pentru unii poate a fost doar o cafea mult prea târzie, pentru alţii poate singura zi când au ieşit din cotidian, dar ştiu că sunt persone pentru care Papionul a fost ca o gură de aer, a fost acel ceva ce le lipsea. Mi-e dor de acele seri, de acele emoţii şi de acei fiori, când, la fiecare activitate culturală căutam oglindirea fericirii în ochii celor prezenţi.
Organizarea evenimentelor culturale La Papion a fost o oportunitate deosebită pentru mine, o posibilitate de a învăţa, de a lega noi prietenii. A fost şi o provocare: să încerc ceva nou, să răspund nevoilor unor oameni, iubitori de artă, cultură şi frumos, cu care am povestit, la un pahar de vorbă, despre ''democraţie, ca mod de viaţă".
Poate vă întrebaţi dacă mi-a fost uşor: Deloc! De ce ar h fost? Dacă era, poate nu ni-aş fi bucurat aşa de mult de fiecare moment de reuşită. Un lucru este sigur: Acum îmi este uşor să ofer un răspuns la întrebarea unei angajate de la Primaria Turda, care suna cam aşa: "Dar cum vine aia o cafenea culturală?" Dacă am făcut bine sau nu, ceea ce am făcut? Dacă a fost destul? Dacă puteam mai mult? De ce avem nevoie de un astfel de loc? Ne rămâne să răspundem împreună, prieteni dragi ai cafenelei culturale "La Papion". Poate mai discutăm de una, de alta. Poate ne vedem la o cafea.
Vă mulţumesc!
Emese
