Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

29
Mon, Apr
105 New Articles

Alimentatie sanatoasa: cu ce se mananca politica la OFSD Turda

Diverse
Typography

Sâmbătă, 16 martie, sediul APSADO (Asocaiaţia pentru Protecţie Socială şi Apărarea Drepturilor Omului) din strada Republicii 14 din Turda a găzduit un eveniment la care în centrul atenţiei au fost femeile social democrate din Turda, dar mai ales din judeţul Cluj.

În prima parte, profesor Dana Pasc a vorbit celor prezenţi de importanţa alimentaţiei sănătoase, dând chiar exemple de alimente benefice pentru organismul uman şi vorbind despre calităţile fiecăruia, prezentarea încheindu-se cu o piramidă a alimentaţiei.
La rândul lor, medicul Vasile Grumaz şi medicul Stelian Şarlea au vorbit asistenţei despre ce înseamnă alimentaţia, la ce trebuie să fie oamenii atenţi când se alimentează, de ce trebuie respectate mesele principale ale zilei şi, foarte important, fiecare dintre cei doi au atras atenţia că nu există reţete alimentare miraculoase şi că întotdeauna o reţetă de alimentare sănătoasă, un regim, se întocmeşte de un medic în funcţie de pacient, de ce afecţiuni are pacientul, de particularităţile pacientului, de modul în care organismul său poate metaboliza alimentele, neexistând regimuri alimentare unice cu efecte garantate şi universal valabile.
Aspectul politic a fost alimentat de două invitate: deputatul Aurelia Cristea şi preşedintele interimar OFSD Cluj Claudia Anastase, ambele candidate pentru obţinerea funcţiei de preşedinte al femeilor social democrate din judeţul Cluj.
Claudia Anastase a vorbit asistenţei despre piramida valorilor şi despre cât de important este ca liderul unei organizaţii să ştie să coaguleze oamenii în jurul său şi să îi ţină uniţi.
În schimb, Aurelia Cristea, a preferat să vorbească mai mult despre sine ca exemplu de acţiune şi activitate, în discursul său integrând şi elemente din prezentarea anterioară, cea referitoare la alimentaţia sănătoasă.
Spre final, preşedintele PSD Turda, Cristian Matei, s-a arătat încântat de activitatea organizaţiei de femei a filialei turdene a partidului, apreciind că nu a greşit când le-a oferit "mână liberă" să acţinoneze şi să desfăşoare activităţi la nivelul comunităţii, dar nu numai.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS