Independenta totala a procurorilor, necesara pentru o justitie fara subordonare de orice fel

Însă, de foarte multe ori şi chiar nu cu mult timp în urmă, organismele internaţionale partenere ale ţării noastre, lideri politici marcanţi ai Europei sau alte entităţi relevante din societatea civilă au tras multe semnale de alarmă la adresa ţării noastre din perspectiva funcţionării Justiţiei. Aşa cum am mai spus, progrese s-au făcut, însă există în continuare, în regulile interne de funcţionare a justiţiei, o pârghie importantă prin care actul de justiţie poate fi direcţionat, obstrucţionat şi, în cele din urmă, complet anulat. Mă refer la modalitatea în care sunt distribuite dosarele în interiorul parchetelor. Fie că vorbim de parchetele de pe lângă judecătorii, tribunale sau chiar Parchetul General, DNA sau DIICOT.
Astfel, dragi colegi, conform reglementărilor actuale, prim-procurorul unui parchet decide modul în care sunt distribuite dosarele, spre cercetare, procurorilor. Mai mult decât atât, tot şeful parchetului îi poate lua unui procuror dosarul de care s-a ocupat poate chiar luni de zile, pentru a îl da altui procuror. Teoretic, această reglementare a fost elaborată pentru a preveni monopolizarea dosarelor de urmărire penală de către un procuror, însă fiindcă reglementarea nu este suficient de precisă, s-a transferat, practic, monopolul asupra dosarelor de la procurorul de caz la procurorul care conduce parchetul.
Aşadar, dragi colegi, putem avea următoarea situaţie: un procuror începe, pe bună dreptate, urmărirea penală împotriva unei anume persoane, iar fiindcă s-a luat de cine nu trebuie, şeful parchetului poate dispune ca acest dosar să fie mutat la alt procuror, care să dea o soluţie cât mai favorabilă, eventual o scoatere de sub urmărire penală sau uitarea printr-un sertar. Astfel, un tandem format dintr-un prim-procuror aservit altor interese decât cele pentru care a depus jurământul şi un procuror obedient, eventual uşor influenţabil, poate dirija cauzele sensibile dintr-un parchet protejându-i pe infractori şi lăsându-i în libertate.
Sunt convins că nu avem în ţara noastră astfel de cazuri, însă este de datoria noastră, ca reprezentanţi aleşi ai Parlamentului României să prevenim asemenea situaţii catastrofale pentru justiţie, care ar putea vicia în mod profund şi irecuperabil actul de justiţie.
În aceste condiţii, dragi colegi, vă adresez un apel de susţinere a unei viitoare iniţiative legislative a grupului parlamentar al Partidului Conservator, de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, prin care să stipulăm în mod clar că procurorul care s-a autosesizat pe o speţă poate duce cercetarea şi urmărirea penală până la trimiterea dosarului în judecată sau soluţionarea de alt tip. Evident că, în cazul unei neglijenţe flagrante a procurorului, adică tergiversarea urmăririi penale sau incapacitatea acestuia de a soluţiona speţa (concediu, lipsă de competenţă, transfer, delegare) şeful parchetului va putea dispune mutarea dosarului la un alt procuror.
Însă, situaţia pe care o ţintim noi şi vrem să o prevenim prin această nouă reglementare este cea în care un şef de parchet ar dori să îşi protejeze apropiaţii prin dirijarea dosarelor de la procurorii serioşi, competenţi şi incoruptibili către alţii obedienţi. Prin această modificare legislativă, le dăm putere procurorilor curajoşi din sistem, care sesizează situaţii de o infracţionalitate flagrantă. Le oferim garanţia că, indiferent de afinităţile politice sau prietenii prim-procurorului, nimeni nu îi poate lua dosarul de care s-a apucat. Nimeni nu va mai putea obstrucţiona înfăptuirea actului de justiţie, prin intermediul şefilor de parchete.
Practic, dragi colegi, prin această propunere legislativă mergem mai departe cu promisiunile USL de independenţă totală a justiţiei aşa cum a spus chiar premierul Victor Ponta de nenumărate ori, mai ales ca fost procuror, că nu este oportună pentru o justiţie independentă această subordonarea ierarhică a procurorilor faţă de şefii parchetelor.

10 septembrie 2013
Deputat PC
Mircea Vicenţiu IRIMIE