Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

18
Fri, Sep
224 New Articles
 

Cristina Burciu, PNL: Crearea de noi locuri de muncă pentru tineri, un obiectiv prioritar al Programului Național de Investiții și Relansare Economică

PNL
Typography

Tinerii sunt în centrul preocupărilor guvernamentale privind relansarea economică, prin prioritizarea investițiilor în capitalul uman și valorificarea resurselor strategice ale țării. Astfel, Planul Național de Investiții și Relansare Economică, prezentat de Executiv sub genericul „Reclădim România”, are un capitol distinct adresat tinerilor.

Documentul prevede un buget de 300 de milioane de euro pentru crearea de locuri de muncă destinate tinerilor. Valoarea granturilor acordate pentru acțiuni antreprenoriale este de 25.000 euro, sursele de finanțare fiind fondurile UE – POCU, Axa Prioritară 1,2 și cofinanțare din bugetul de stat.

Obiectivul acestui program este asigurarea integrării în muncă a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 – 29 ani prin crearea de noi locuri de muncă, inițierea tinerilor în antreprenoriat, asigurarea unor programe de calificare, ucenicia la locul de muncă, a doua șansă.

Implementarea acestui plan va duce la crearea unui număr estimat de 1.750 de noi locuri de muncă. De asemenea, se estimează că peste 55.000 de tineri vor participa la cursurile de pregătire pentru învățarea de meserii, iar alți 18.000 vor fi integrați în câmpul muncii.

O altă măsură de sprijin destinată tinerilor se referă la acordarea unui sprijin în valoare de 50% din salariul brut al angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei, pentru angajatorii care încadrează în muncă tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani. Obiectivul este, pe de o parte, protejarea angajaților tineri, prin acordarea unor măsuri de sprijin suplimentare angajatorilor, iar pe de altă parte susținerea acestora de a rezista pe piață în această perioadă dificilă. Obligația firmelor beneficiare este de a păstra angajații tineri în activitate pentru minim 12 luni după ce au beneficiat de măsură, valoarea estimată a acestei acțiuni fiind de 1,5 miliarde lei/an.

Nu în ultimul rând, Executivul stimulează desfășurarea muncii în regim de telemuncă. În acest sens, s-a decis acordarea unui sprijin în valoare de 500 euro/angajat pentru achiziționarea de echipamente IT, pentru angajații care desfășoară activități în regim de telemuncă în perioada stării de urgență/alertă, marea majoritate a beneficiarilor fiind tineri.

În concluzie, remarcăm preocuparea activă a guvernării pentru sprijinirea tinerilor în a-și găsi locuri de muncă, deoarece este evident că susținerea tinerei generații reprezintă un punct important în dezvoltarea sustenabilă a României în perioada următoare.

Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS