Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

22
Wed, Sep
122 New Articles

Absolvenții claselor a XII-a au susținut azi, 29 iunie 2021, a doua probă scrisă din cadrul Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021

Diverse
Tools
Typography

Astăzi, 29 iunie 2021, s-a desfășurat proba scrisă obligatorie a profilului – proba E.c) din cadrul  Examenului Național de Bacalaureat, la care au fost prezenți, în județul Cluj, 3.917 candidați. Dintre aceștia, 1.469 candidați au susținut proba scrisă la disciplina Istorie, iar 2.448 de candidați au susținut proba scrisă la disciplina Matematică. Un număr de 69 de candidați nu s-au prezentat la probă scrisă de azi.

În județul Cluj, nu s-au înregistrat situații care să impună desfășurarea acestei probe cu subiecte de rezervă și nici situații de fraudă sau tentativă de fraudă. 

Subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă obligatorie a profilului – proba E.c), vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, astăzi, 29 iunie 2021, la ora 15:00.

Miercuri, 30 iunie 2021, va avea loc proba scrisă la alegere a profilului și a specializării – proba E.d), urmată joi, 1 iulie 2021, de proba scrisă la limba și literatura maternă – proba E.b). pentru candidații care au studiat în limba minorităților naționale.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 5 iulie 2021 (până la ora 12:00)Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în centrul de examen, în intervalul orar 12:00–18:00 sau pot fi transmise prin mijloace electronice, pe adresele afișate la avizierul centrului de examen. Împreună cu contestația, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

 Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie 2021.În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice, în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Reamintim faptul că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Cluj pun la dispoziția celor interesați liniile TELVERDE, pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Examenului Național de Bacalaureat 2021_Ministerul Educației – 0800 801 100, I.Ș.J. Cluj – 0800 816 264, disponibile în perioada 28 iunie-1 iulie 2021, în intervalul orar 8:00-16:00.  Alte detalii suplimentare sunt disponibile și în Ghidul informativ elaborat de către Ministerul Educației și adresat candidaților care susțin examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021 ► aici.

Biroul de presă al I.Ș.J. Cluj

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS