Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

18
Sat, May
84 New Articles

Asociaţia “Pajura Turda” - contribuţie importantă pentru ca Rezervația Naturală Cheile Turzii să primească turiștii în condiții de siguranță

Actualitate
Tools
Typography

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a derulat la finele săptămânii trecute, prin intermediul Biroului Arii Protejate și în colaborare cu Asociația Pajura Turda, o serie de acțiuni în Rezervația Naturală Cheile Turzii.

,,Scopul principal al acestor acțiuni a fost acela de a contribui la asigurarea unor condiții de maximă siguranță în ceea ce privește parcurgerea acestui traseu deosebit. Rezervația Naturală Cheile Turzii este acum mai mult decât pregătită să primească numeroșii turiști ce se anunță pe parcursul sezonului estival”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Astfel, în vederea eliminării riscului de rătăcire și pentru a ușura parcurgerea traseului, echipele de pe teren au finalizat marcarea și curățarea traseului de legătură între Cabana Cheile Turzii și Cascada Ciucaș, traseu marcat cu triunghi galben. Aceste demersuri reprezintă o continuare a acțiunii ce a avut loc în luna mai a acestui an, când angajații aparatului de specialitate ai Consiliului Județean Cluj și cei ai Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo au marcat porțiuni din traseu.

În același timp, au fost refăcute o serie de panouri de informare și tematice de pe traseul de vizitare din Rezervația Naturală Cheile Turzii, acestea fiind realizate în colaborare cu Societatea Lepidopterologică Română.

Totodată, în contextul în care în acest an este celebrat Centenarul Marii Uniri, duminică, 10 iunie 2018, pe catargul situat pe Colțul Mischiului din Cheile Turzii, obiectiv fotografic extrem de apreciat de turiști, a fost arborat tricolorul. Catargul a fost refăcut din inițiativa asociației Pajura Turda, cu sprijinul Biroului Arii Protejate și Natura 2000 Trascău. În acest context, salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj au participat la acțiune, asigurând parcurgerea în siguranță de către echipa formată din zece adulți și șase copii, a traseului dificil cu o diferență de nivel de aproximativ 200 de m.

Biroul de presă
1 iunie 2018

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS