Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

08
Sat, Aug
264 New Articles

AUDIO | „Obsesia" lui Ellie White rămâne muzica! Artista lansează un nou single

Muzică
Typography

După ce a alinat inimile rănite cu „Ce va rămâne din noi", o piesă ce pune în versuri povestea unei relații de dragoste încheiate, Ellie White lansează „Obsesia", un single despre iubirea care plutește în aer.

Atunci când îți găsești jumătatea, simți că prinzi aripi și fiecare gând zboară către ea, iar fiecare atingere este ca o alinare ce topește flacăra de dor. Cu muzica și versurile compuse de către Ellie White împreună cu Andy Platon, „Obsesia" este un single pe beat-uri dance, ce scoate în evidență etapele unei povești de iubire.

„«Obsesia» a luat naștere din dorința de a explora cât mai multe emoții. Am lucrat la piesă cu Andy Platon, care reușește să creeze orchestrații minunate pentru fiecare idee care îmi trece prin minte. Are o răbdare extraordinară și un talent indubitabil, și îmi place foarte mult să lucrez cu el în studio. Consider că mulți dintre noi trecem la un moment dat prin perioade în care ne obsedează ceva sau cineva, iar obsesia mea în acest moment este să creez cât mai multe piese, cu nuanțe cât mai variate și cu mesaje cât mai pe înțelesul tuturor", mărturisește artista.

Ellie White a lansat prima piesă din carieră alături de DJ Project, iar împreună au avut o mulțime de hituri care au cucerit topurile de specialitate. Au urmat single-uri precum „Sete de noi", „Power of Love" sau „Nu te mai caut", iar în 2017, Ellie White a lansat piesa și videoclipul „În mintea mea". În 2018 aceasta a colaborat cu Tom Novy, unul dintre cei mai populari DJ și producători din lume, pentru remake-ul hit-ului „Take it", iar vara trecută a lansat „Scrum".

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS