Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

10
Fri, May
83 New Articles

O mie de lei pentru cuplul 1.000

Social
Tools
Typography
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei, la Turda s-a premiat cuplul cu numărul 1.000. Evenimentul a avut la bază faptul că, la Turda, în ultima periodă, în ultimii ani, au fost premiate peste 1.000 de cupluri care au aniversat 50 de ani de căsătorie.
Primăria municipiului Turda şi SPAS (Serviciul Public de Asistenţă Socială) Turda în colaborare cu asociaţia „Turda Tin” au organizat, la Teatrul Municipal Turda, o manifestare în cadrul căreia să se ofere, pe lângă alte premii, şi premiul pentru cuplul cu numărul 1.000, din cuplurile care şi-au sărbătorit deja nunta de aur.
Astfel, cu începere de la orele 16.00, Teatrul Municipal Turda a găzduit evenimentul la care, pe lângă oficialităţi, au fost prezente mare parte din cuplurile premiate de Primărie în ultimii ani.
Avându-l ca prezentator pe părintele Sebastian Zăhan, manifestarea a început chiar cu părintele Sebastian Zăhan care a recitat o poezie scrisă de Octavian Goga.
Primarul Tudor Ştefănie, prezent la manifestare, a dorit să mulţumească părintelui Sebastian Zăhan şi Denisei Napău – directorul SPAS Turda – pentru implicarea în organizarea evenimentului, primarul menţionând că a premia, la Turda, peste 1.000 de cupluri care au sărbătorit 50 de ani de căsnicie este o adevărată performanţă.
Amintind că orice căsnicie care ajunge la 50 de ani nu poate începe decât cu prima zi de căsnicie, în care proaspeţilor însurăţei totul li se pare minunat, primarul Turzii observa că viaţa oferă tuturor tot felul de momente prin care să treacă împreună, „atât la bine cât şi la rău”.
„Au existat familii în Turda de când a fost atestată Turda documentar, în anul 107. De-atunci câte familii turdene au fost şi, oare, câţi au avut ocazia să aibă şi această bucurie ca cineva să le readucă aminte că sunt frumoşi, că sunt tineri şi că merită din plin asemenea momente pe care administraţia locală încearcă, din toată inima, să le ofere?”, se întreba retoric Tudor Ştefănie, în încercarea de-a sublinia importanţa momentului la care cu toţii erau prezenţi.
Mai mult, primarul Turzii considera că vârstnicii, aniversaţi inclusiv prin evenimentul de la Teatrul Municipal, trebuie să fie consideraţi un adevărat exemplu de către tinerii din ziua de azi să ţină cont, pe care să îl urmeze „şi să ia aminte că atunci când v-a fost greu aţi rămas împreună, că atunci când aţi fost bolnavi aţi rămas alături unul de altul şi că şi acum au nevoie de dumneavoastră”.
Pe scena Teatrului au urcat, apoi, Tinuţa Cămărăşan şi Ioana Rizea, ambele cursante ale Şcolii populare de arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca.
După „un potpuriu şi câteva valsuri frumoase, pe care, cu siguranţă le ştiţi” oferit de cele două interprete asistate, totuşi, de părintele Sebastian Zăhan, pe scenă au apărut Monica Raţiu şi Aurel Feşnic. Deşi nu sunt actori de profesie, cei doi (persoane vârstnice, la rândul lor) – pregătiţi de actorul Cornel Miron – au interpretat sceneta „Varvara şi medicul”, fiind aplaudaţi cu admiraţie de publicul prezent, amuzat de sceneta în sine.
Una dintre surprizele pregătite celor din sală a fost prezenţa pe scena teatrului a interpretei de muzică populară „Sava Negrean-Brudaşcu”. Arhicunoscută de cei prezenţi, interpreta de muzică populară a reuşit să le ofere un spectacol pe cinste celor care erau, de fapt, în atenţia evenimentului.
După ce minute în şir Sava Negrean-Brudaşcu – prin interpretarea sa – a smuls aplauze de la publicul din sală, interpretei i-a revenit un rol foarte important: acela de a desemna câştigătorii serii. Astfel, Sava Negrean-Brudaşcu a extras, într-o primă etapă, trei bileţele pe care erau trecute numele a trei cupluri. Cele trei cupluri – Bucea Traian şi Ileana (strada Poiana, Turda), Cadar Gheorghe şi Clara (strada Zidarilor, Turda) şi Faur Vasile şi Elena (strada Amurgului, Turda) – au câştigat, fiecare, câte un covor.
Apoi, interpreta de muzică populară a extras biletul de pe care avea să citească numele cuplului câştigător. Reprezentat doar de partea feminină, cuplul câştigător – Rozalia şi Zoltan Varodi – a câştigat marele premiu al serii: 1.000 de lei şi un trofeu pe care era inscripţionat „Cuplul 1.000, 15 mai 2012 cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei”, trofeu oferit de Denisa Napău, din partea Primăriei Turda, a SPAS Turda şi a asociaţiei Turda Tin.
De asemenea, directorul SPAS Turda a dorit să mulţumească celor care au făcut posibilă existenţa manifestării: Nagy Cornelia de la SC Napotex şi Niculina Miron de la CEC Bank Turda, dar şi altor soocietăţi comerciale printre care Carasco Impex, Marele Alb, Rusalca etc.
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS