Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

30
Tue, Apr
106 New Articles

Sustin ca au fost evacuati pe nedrept...

Social
Tools
Typography

Ieri, 28 octombrie, în comuna Mihai Viteazu, vizavi de spălătoria auto aflată la intersecţia străzii Morii cu strada Principală, era zarvă mare şi vânzoleală multă.

Mai mulţi cetăţeni - aproximativ 14 cu tot cu copii - au fost evacuaţi din casa în care locuiau şi nu înţelegeau de ce au fost evacuaţi. Cu bunurile în stradă, cetăţenii stăteau şi ei în stradă unde se mai aflau poliţişti, jandarmi, cel care susţine că este noul proprietar şi executorul judecătoresc.
Cu noul proprietar nu am reuşit să stăm de vorbă întrucât a plecat când ne-am apropiat de locul unde stătea (mai departe de mulţimea nemulţumită).
Executorul judecătoreasc avea o misiune clară: să execute acţiunea de evacuare în baza unei decizii a instanţei, decizie care n-ar fi fost atacată în termenul legal de cinci zile, astfel rămânând definitivă.
Povestea evacuaţilor, însă, este una mai aparte. Ei susţin că locuiesc în acea casă de ani buni de zile chiar dacă niciunul din ei nu are acte de proprietate. Proprietarii casei sunt o familie în vârstă - susţin evacuaţii - din Băişoara care le-a permis să locuiască în casă în baza relaţiilor de rudenie care există cu unii dintre evacuaţi.
Tot evacuaţii susţin că în 2004 s-ar fi întocmit un contract de mână prin care casa să fie vândută de către unul din cei evacuaţi ieri către noul propritar, contract în urma căruia noul proprietar ar fi oferit un acont, la acea vreme, de 15 milioane de lei vechi urmând ca apoi să vină cu restul de bani. I-am întrebat pe evacuaţi cum au semnat un contract de vânzare al unui bun care nu le aparţine şi pentru care nu deţin documente de proprietate. Cu un "apăi io nu ştiu, domnule", evacuaţii au ridicat din umeri.
Pe lângă umeri, însă, evacuaţii au ridicat şi vocea, cum că nu e normal ca ei să fie scoşi cu toate lucrurile în stradă şi că "noi unde merem acuma?".
Totuşi, ceea ce era interesant e existenţa unui proces în instanţă. Executorul judecătoresc avea o decizie în baza căreia se făcea evacuarea. Pe de altă parte, evacuaţii susţineau că avocata lor le-a spus că au o nouă înfăţişare pe 19 noiembrie 2013 şi că nu pot fi evacuaţi. Nici evacuaţii şi nici executorul judecătoresc nu ştiau dacă e vorba de acţiuni diferite în instanţă. Cert e că executorul avea documente în baza cărora executa evacuarea iar evacuaţii susţineau că ar avea o nouă înfăţişare pe 19 noiembrie.
Ceea ce nu înţelegeau evacuaţii era, însă, altceva: cu ce documente s-a prezentat cel care ar fi noul proprietar în instanţă încât a câştigat dreptul de proprietate din moment ce "actele îs la bătrânii de la Băişoara, domnule, şi ei n-o semnat nimic, nicio vânzare, nimica...". Dar cel care susţine că era noul prorpietar, aşa cum precizam mai sus, plecase şi nu am reuşit să stăm de vorbă să ne explice care este situaţia din punctul său de vedere.
Colac peste pupăză, evacuaţii erau nemulţumiţi şi de altceva: e susţineau că noul proprietar le-ar fi solicitat să îşi ia lucrurile din stradă într-un timp dat, ameninţându-i că dacă nu, le ridică bunurile din stradă, le pune într-un camion cu care a venit şi le va solicita 1.000 de lei ca să le înapoieze bunurile. Asta susţineau evacuaţii... Dar, cum spuneam, noul proprietar nu mai era demult în zonă...

 

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS