Mai mult de o jumătate de veac nu s-a ştiut nimic despre acest film. Comuniştii l-au vrut pierdut, distrus, pentru că arăta atrocităţile bolşevicilor ajunşi la putere în România. Cu zece ani în urmă filmul a fost recuperat, acum este public şi joi, 28 mai 2015, el a fost vizionat şi la cafeneaua culturală La Papion din Turda.
Ca şi cu alte ocazii recente, amfitrionul evenimentului a fost jurnalistul Emil Hălăştuan care a şi venit cu informaţii care să completeze - sau să îmbogăţească - suma de cunoştinţe pe care cei prezenţi le aveau despre pelicula realizată la 1942, cunoştinţe despre istoria şi parcursul peliculei, despre subiectul filmului şi - cel mai important! - despre reacţiile pe care le-a produs această peliculă.
Realizat în 1942 după un scenariu semnat de dramaturgul Nicolae Kiriţescu şi regizat de italianul Carmine Gallone, "Odessa în flăcări" a câştigat, în acelaşi 1942, Marele Premiu la Bienala de la Veneţia, despre acest film Giornale d'Italia consemnând la 1942: "Cu acest film, România intră în cadrul marii producţii cinematografice europene. Filmul acesta intelege sa fie o proslăvire a luptei pe care România o duce contra bolşevismului cu un elan şi un eroism irezistibil".
Doar şi pentru atât - pentru ceea ce se arată în citatul de mai sus - filmul putea fi indezirabil în perioada 1942. Iar acest lucru a fost cât se poate de evident din moment ce în 1943, la scurt timp după lansarea în cinematografele din România, filmul a fost interzis. Ulterior filmul a fost depus în arhivele cinematografiei în secţiunea cu pelicule cenzurate, filmul mai figurând doar în arhive iar apoi dispărând complet din acte.
La un moment dat se aflase că filmul ar fi fost confiscat de către "consilierii sovietici" din perioada ocupaţiei şi inclusiv Securitatea ar fi dat un ordin privind distrugerea unor filme de război din perioada 1940-1944 - "Odessa în flăcări" intrând în această categorie - considerate, atunci, ca fiind fasciste, "imperialiste" şi duşmănoase "orânduirii socialiste".
Inclusiv după decembrie 1989 cercetătorii din istoria filmului au încercat să dea de urma coproducţiei româno-italiene, dar a fost în zadar.
Pelicula a fost descoperită, însă, în Italia, în studiourile Cinecitta, s-a făcut o copie, s-a restaurat pelicula iniţială iar în 2006 filmul a fost prezentat la Bucureşti şi în 2012 la Festivalul Internaţional de Film de la Cluj-Napoca.
„Filmul este o pagină vibrantă de istorie, arătând lumii, în 1942, la Festivalul de la Veneţia - unde de altfel a câştigat Marele Premiu - ce înseamnă ocupaţia bolşevică şi teroarea stalinistă. Timp de mai bine de o jumătate de secol, despre acest film nu s-a pomenit nimic. Nici nu putea fi vorba să se dea în vileag drama Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, atâta vreme cât la Bucureşti se alia la putere un regim obedient Kremlinului" scria, în "Clipa", istoricul Gheorghe Brătescu.
Concret, în film se arată cum ocuparea de către bolşevici a Basarabiei desparte o cântăreaţă de operă de familia sa, lăsând-o sub ocupaţia rusă până când trupele româneşti o eliberează intrând în Odessa. Cu alte cuvinte, pelicula transmite un mesaj cât se poate de clar: ofiţerii români sunt buni ca pâinea caldă iar bolşevicii sunt "dracu' gol", înfometându-i pe copii şi chinuindu-le pe mame.
Este demnă de remarcat şi desfăşurarea de forţe care i-a fost pusă la dispoziţie regizorului italian pentru realizarea peliculei care conţine spectacole de operă, marşuri, numere de dans, explozii sau scene ample de luptă.
Pe de altă parte, pelicula prezintă şi ororile comise de NKVD - Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne, adică poliţia secretă a Uniunii Sovietice - în film regăsindu-se coloane uriaşe de refugiaţi basarabeni care, la 1940, fugeau ca de moarte din faţa trupelor sovietice.
Cât despre contextul istoric în care a apărut filmul, şi acesta era unul delicat: descoperirea unor uriaşe gropi comune în care zăceau cadavrele a peste 50.000 de săteni români împuşcaţi de NKVD. La fel de interesant este şi că, deşi la vremea respectivă acest măcel - pe lângă că a stârnit un val uriaş de proteste împotriva atrocităţilor sovietice - a constituit chiar obiectul unei anchete a Crucii Roşii Internaţionale, peste toate s-a aşternut o tăcere deplină după 1944.
Cumva firesc, veniţi la putere, comuniştii au interzis pelicula care arată că noul regim e incapabil să facă altceva în afară de a-şi distruge liderii sau de a face execuţii în masă.
Şi, deşi - prin vocea lui Mihail Gorbaciov - Moscova ar fi recunoscut la un moent dat că NKVD-ul este cel care a pus la cale asasinarea a 10.000 de ofiţeri polonezi în pădurea Katin, despre genocidul basarabean nu se spune nimic. Se pare că inclusiv autorităţile de la Bucureşti manifestă tăcere despre "holocaustul" basarabenilor şi bucovinenilor.
Ce se ştie despre Maria Cebotari
Acţiunea se petrece în România, însă actorii, deşi români, vorbesc italiană. Chiar mai mult, ţăranii români poatră nume precum Pietro, Matteso, Giovani, la fel ca ţăranii ruşi.
Rolul principal, însă, este jucat de soprana Maria Cebotari.
Trăind în perioada 1910-1949, soprana Maria Cebotari a primit aprecieri în urma rolurilor jucate în creaţiile semnate de Mozart, Puccini sau Richard Strauss, evoluând sub bagheta unor dirijori precum Arturo Toscanini, Wilhelm Furtwăngler, Bruno Walter sau Herbert von Karajan.
Chiar mai mult, compozitorul Richard Strauss i-a dedicat Mariei Cebotari rolul titular din celebra operă "Salomeea".
De asemenea, în afară de spectacolele de teatru, actriţa a mai fost distribuită şi în opt filme turnate în Germania sau Austria, în care a jucat inclusiv alături de cel de-al doilea soţ al său, Gustav Diessl.
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS
