Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

14
Tue, May
82 New Articles

AITON: Apa sfintita la robinet | VIDEO

Actualitate
Tools
Typography

Una din cele mai mari investiţii făcute în ultima perioadă în comuna Aiton a fost inaugurată joi, 27 februarie, înprezenţa preoţilor şi oficialităţilor.

În afară de cetăţeni, preoţi de mai multe confesiuni şi primarul comunei Aiton, la evenimentul care a debutat la orele 12.00 au fost prezenţi şi senatorul Alexandru Cordoş, vicpereşedintele PSD Cluj, Alin Popovici, directorul Companiei de Apă Arieş - şi preşedinte al PSD Turda - Cristian Matei, sau inginerul Dan Buduşan, reprezentantul executantului lucrării.
Concret, totul a început cu o slujbă de sfinţire a bazinelor de captare a apei, fiind sfinţită atât investiţia cât şi apa din bazine.
"În 2004 am început împreună - gaz, drumuri, cămine, şcoli, asfaltări, iluminat, capele - iar azi am finalizat cea mai mare investiţie de pe raza comunei", preciza primarul Nicolae Făgădar, care a ţinut să mulţumească inclusiv cetăţenilor care au fost alături şi l-au sprijinit. Fiind vorba de o investiţie de 25 de miliarde de lei vechi, Nicolae Făgădar a ţinut să precizeze că o astfel de investiţie nu se putea realiza din bugetul comunei, motiv pentru care a apelat la sprijin - un sprijin care i-a fost acordat - motiv pentru care a mulţumit şi senatorului Alexandru Cordoş, dar şi reprezentantului PSD, Alin Popovici.
La rândul său, Alexandru Cordoş a ţinut să felicite primarul şi pe toţi cei implicaţi în realizarea investiţiei, senatorul PSD apreciind că astfel de investiţii ar putea avea ca efect inclusiv întoarcerea acasă a celor plecaţi în alte părţi să îşi câştige existenţa, pentru că astfel de investiţii nu fac altceva decât să apropie şi mai mult locuitorii de civilizaţie, de secolul în care trăim, confortul de a avea apă curentă la robinet fiind ceva normal.
Alin Popovici, în schimb, se considera unul dintre beneficiarii direcţi ai investiţiei, mărturisind că abia aşteaptă să bea apă de la robinet în Aiton.
Ceva mai aplicat, însă, inginerul Dan Buduşan a explicat că investiţia tocmai inaugurată s-a realizat în baza unui proiect al primăriei Aiton şi reprezintă nişte bazine de captare a unor surse de apă existente şi cunoscute la Aiton şi de 80-100 de ani, apă care, după procesul de denisipare, este transferată, cu ajutorul unor sisteme de pompare, spre alte bazine, în amonte, unde are loc tratarea efectivă prin mai multe procese succesive - clorinare, filtrare cu nisip, apoi cu cărbune activ şi un alt proces de clorinare - bazine de unde apa va fi apoi distribuită, prin reţeaua de alimentare, în tot satul.
Nu în ultimul rând trebuie remarcat rolul Companiei de Apă Arieş care, cum s-ar spune, abia acum începe: urmează să preia investiţia predată şi să se ocupe, în continuare, de realizarea reţelei de canalizare.

{youtube}xbHob0nOLow{/youtube}

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS