În urmă cu aproape o săptămână aţi putut-o vedea la televizor în cadrul emisiunii “Chefi la cuţite” de la postul Antena 1. În rest, rămâne acelaşi director economic la Prival Ecologic Service, societatea de salubritate care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Turda.
Deşi în spaţiul public din zona noastră era cunoscută mai degrabă ca Sanda Mihail, în cadrul emisiunii s-a prezentat Săndiţa Mihail.
Ei bine, cu câteva zile în urmă, Săndiţa Mihail a fost de acord să stea de vorbă cu noi despre experienţa de la “Chefi la cuţite” însă doar în anumite limite trasate de un contract de confidenţialitate normal în astfel de cazuri.
Reporter: A face un pas de la pasiune până la o apariţie publică la TV e ceva. Unde a existat motorul ăsta?
Sanda Mihail: A fost inconştienţă pentru că eu nu realizam că mă duc la un reality show. În sinea mea aveam impresia că mă duc într-un loc în care voi întâlni alţi pasionaţi de gastronomie ca şi mine.
După aceea, când m-am văzut acolo, am realizat că, de fapt, m-am băgat într-o chestie în care exista riscul să mă fac de râs bine-bine la nivel naţional.
Rep.: A existat emoţia dezavantajului cunoştinţelor în domeniu în faţa profesioniştilor, chiar în faţa concurenţilor profesionişti?
S.M.: Foarte tare! Chiar mai mult, unii dintre ei s-au folosit de treaba asta ca să ne intimideze pe cei care... Am fost priviţi în primul rând cu toleranţă de către profesionişti: “au venit şi ăştia, le dăm voie să se joace un pic şi dup-aia îi trimitem acasă”, cam asta a fost atitudinea.
Rep.: Deci nu mă refer la juraţi, să nu se înţeleagă...
S.M.: Da, la competitori mă refer şi eu... Competitorii cam aşa s-au purtat cu noi, că eram câţiva acolo, nu am fost singura diletatntă. Au fost, aşa cum se vede în emisiune, de la zidari până la medici, dar eram priviţi aşa, cumva, cu îngăduinţă. Aéadar cu atât mai mult a fost satisfacţia mea că am luat cuţitul!
În episodul ăsta nu s-a păstrat, cumva, cronologia în care am intrat noi la filmare, dar înaintea mea au plecat patru bucătari acasă, fără cuţit. Vă daţi seama că eu m-am simţit acolo ca şi cum aş fi luat Nobel-ul, Oscar-ul... ăsta e echivalentul...
Rep.: Din perspectiva persoanei care stă în faţa celor trei chefi şi aşteaptă verdictul, ce credeţi că a cântărit mai mult în modul în care s-a jurizat?
S.M.: În primul rând, consider eu - că de aceea am şi ales preparatul acela - a contat faptul că nu au avut cu ce să îl compare. De exemplu foarte mulţi concurenţi au ales să meargă cu paste, sau foarte mulţi concurenţi au ales să meargă cu somon, cu ton, cu muşchiuleţ de vită.
Eu am încercat să mă duc cu un preparat pe care chefii nu aveau cum să îl cunoască, pentru că este un preparat etnic, face parte din bucătăria lombardă, este o reţetă de familie. Ei nu puteau să compare preparatul meu cu alt preparat nici măcar similar, pentru că iepurele ăsta a fost gătit în confit, fiert în baie de ulei, aşa că ei nu mai gustaseră preparatul ăsta până la mine... aşa cred... că aşa s-a şi demonstrat.
Astfel, am ales un preparat care să nu pată fi comparat cu al altor contracandidaţi - că nu poţi să compari porumbelul cu iepure sau iepure cu somon - şi ce a mai contat... eu am observat că chefilor le place foarte mult simplitatea.
Dezavantajul profesioniştilor de aici vine: faptul că vor să demonstreze că pot foarte mult şi pun un pic din tot ce ştiu să facă pe farfuria aia. În primul sezon chefii întotdeauna îi învăţau pe concurenţi să nu se complice, să aleagă lucruri simple, să nu încarce farfuria. De atâtea ori am auzit să nu se încarce farfuria, încât mi-am dat seama că aş putea avea succes cu un fel simplu de mâncare.
Rep.: Care dintre cei care v-a jurizat - şi mă refer inclusiv la ce s-a văzut şi-n emisiune - credeţi că a fost mai tras de preparatul pregătit?
S.M.: Dumitrescu. Aşa mi-a lăsat mie impresia. Adică cine nu a fost atras este Bontea, care nu mi-a dat cuţitul.
Nu a fost chestiune de gust şi nici de tehnică în cazul lui Bontea. S-ar putea să nu-i placă iepurele în general, carnea de iepure, să nu o prefere, să nu fie printre cărnurile lui favorite...
Rep.: Dar ăsta poate fi un criteriu în contextul în care el este un jurat? Adică poate nu-ţi place faţa concurentului, şi atunci?
S.M.: Păi Scărlătescu, cu clătitele...? Scărlătescu nu dă votul nimănui care face clătite...
Rep.: Având în vedere formatul cunoscut al emisiunii şi paşii care urmează, fiecare concurent ştie că, în cazul în care merge mai departe, urma să facă parte din echipa unuia dintre chefi. Dumneavoastră v-aţi dus cu vreo idee, către vreun chef pe care-l preferaţi?
S.M.: Aceeaşi întrebare mi-a fost pusă şi la casting şi dacă n-am auzit-o de o mie de ori...
Nu am un chef preferat. E ca şi cum te-ar pune cineva să spui, din trei copii, pe care îl iubeşti mai mult.
Eu nu ştiu dacă voi conştientizaţi ce înseamnă pentru noi, cei pasionaţi de bucătărie, ce înseamnă să vedem un chef. E acelaşi lucru cum o fetiţă vede o mireasă. Aceeaşi emoţie o simţim.
Eu nu pot să spun ca alţi contracandidaţi. Ei, dacă au ales, foarte bine! Eu nu pot. Nu am putut să răspund la întrebarea asta, oricât de des mi-a fost pusă. Eu îi admir în mod egal. Sunt persoane cu personalităţi diferite - şi ăsta e un lucru bun şi pentru formatul emisiunii - sunt caractere diferite, dar se completează reciproc.
Rep.: Ce aţi simţit când s-au deschis uşile şi urma să îi vedeţi şi să vă dea verdictul?
S.M.: M-am amuzat teribil. Eram şi emoţionată, nu zic nu, dar auzindu-le comentariile m-am amuzat... Eram aproape sigură că o să mă calific în faza următoare, era un feeling.
Rep.: Comentariile lor sunt savuroase - dacă te uiţi la emisiune - mai ales momentele în care îşi închipuie cine e concurentul. Totuşi, partea cu Italia, cât de cât, au nimerit-o.
S.M.: Au nimerit-o, probabil, şi datorită faptului că iepurele a fost fiert în ulei de măsline, doar vorbim despre profesionişti. Poate că n-au mai mâncat iepurele gătit în felul acela, dar nu înseamnă că nu îşi dădeau seama de unde vine originea unei farfurii.
Rep.: Probabil nu aveau cum să fie toate trei farfuriile identice. Aţi potrivit într-un anume fel farfuriile ca să ştiţi ce farfurie la ce chef ajunge?
S.M.: Nu, nu... Una dintre ele a avut o picătură de sos de carne care s-a coagulat un pic. Mi-am dat seama că cel mai tipicar dintre ei, să zicem aşa, spaima chefilor pentru toţi contracandidaţii, era Bontea. Şi în momentul în care le-am pus pe bandă farfuria s-a nimerit să fie chiar la Bontea şi pe ultima sută de metri am vrut să o înlocuiesc. De acolo tot număram eu farfuriile şi poziţia chefilor.
Rep.: Aţi fost în situaţia de-a fi faţă în faţă cu cei trei chefi. Aveţi vreun sfat pentru cineva care ar vrea să meargă la emisiune - lucruri pe care le-aţi observat - şi aţi putea sfătui pe cei care vor să meargă, ce ar trebui să facă?
S.M.: Managerul din mine nu-şi ia pauză niciodată. Eu, ca să mă duc la concursul ăsta vreau să vă spun că am reluat toate episoadele din primul sezon şi mi-am dat stop cadru pe anumite imagini, tocmai în ideea să găsesc un tipar. Şi nu am găsit sub nicio formă, să pot să spun că o chestie este repetitivă, să pot să găsesc o fisură, o slăbiciune. Nu am găsit. Prin urmare nu am ce sfat să dau.
Important e să faci mâncarea gustoasă. Asta e primordial. Poate că în stadiul ăsta nu se uită la aspectul farfuriei, la plating în mod special. Dar gustul e fundamental.
Şi încă o chestie pe care am observat-o e că trebuie să ai şi tehnică în preparat.
Rep.: Asta poate să spună ceva despre experienţa candidatului în bucătărie?
S.M.: Nu, dar ei apreciază. Deci una e să te duci acolo cu o salată - toci nişte verdeaţă, să zicem - oricât de gustoasă ai face salata aia, s-ar putea să nu impresioneze. Aşa că nu e suficient să aibă numai gust, ci să aibă şi tehnică. Preparatul trebuie să îl faci într-o oră, nu-ţi dă o secundă peste ora respectivă. Dacă le demonstrezi că într-o oră dai dovadă şi de tehnică şi ei ştiu că este o operaţiune care presupune experienţă şi tu reuşeşti să o faci într-un interval scurt de timp, ei apreciază lucrul ăsta.
Preparatul meu a fost simplu, dar a avut, totuşi, o tehnică la bază care, probabil, i-a impresionat pe doi dintre ei.
Rep.: Ei, oricum, nu au de unde şti cine este concurentul. Poate fi un bucătar profesionist sau poate fi un foarte mare pasionat de bucătărie. Din punctul ăsta de vedere se poate spune că este egalitate în jurizare. În schimb, există şi anumite elemente care trebuie luate în calcul în momentul în care jurizezi şi chiar şi datorită acestui fapt vă întrebam care a fost reacţia dumneavoastră când îi vedeaţi cum jurizează şi cum apreciază anumite elemente...
S.M.: Îmi dădeau semnale confuze în sensul că nu ştiam - comentariile au fost mult mai lungi - nu ştiam dacă le place, dacă nu le place, dacă fac mişto de mine sau nu fac mişto de mine. Toate mesajele venite de la ei sunt confuze.
Rep.: Poate într-un fel le şi fac intenţionat ca să nu ştie concurentul cum s-a votat.
S.M.: Exact, exact...
Rep.: Ar mai fi vreun reality show pe care să îl apreciaţi şi la care să participaţi?
S.M.: Niciodată, niciodată... niciodată...
Rep.: Nici măcar unul de gătit?
S.M.: Nu. Nici nu mi-am dorit să particip la un reality show... Îmi doresc foarte mult să fac nişte cursuri cu profesionişti şi să duc pasiunea asta la alt nivel. Asta îmi doresc foarte mult. Nu ţin neapărat să apar la televizor, mai ales că nici nu sunt telegenică şi nici fotogenică.
Dar ce-mi doresc este să ajung să îmbrac odată tunica aia de bucătar. E ca rochia de mireasă - v-am zis - pentru fetiţe. Exact aşa cum se joacă fetiţele când sunt mici şi se imaginează mirese, eu îmi imaginez cum mi-ar sta cu tunica aia de bucătar.
Rep.: Păi puteţi să cumpăraţi una şi o îmbrăcaţi...
S.M.: Nu-i acelaşi lucru. Una este să o dobândeşti şi alta este să te duci şi să ţi-o cumperi. Sunt două lucruri total diferite...
Vezi, mai jos, momentul din emisiune al Sandei Mihail, difuzat cu o săptămână în urmă de postul Antena 1:
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS
