Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

29
Mon, Apr
105 New Articles

Linie de gardă continuă în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă la Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”

Sănătate
Tools
Typography

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a obținut avizul Ministerului Sănătății pentru suplimentarea liniilor de gardă aprobate cu o linie de gardă continuă în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este o veste bună, dorința noastră fiind aceea de a asigura funcționarea optimă a spitalului și de a contribui la îmbunătățirea calității actului medical. Pacienții vor beneficia, astfel, de un plus de siguranță.”

Măsura care vizează activitatea Spitalului de Pneumoftiziologie este justificată de continua dezvoltare a activității de anestezie și terapie intensivă, precum și de complexitatea cazurilor tratate în perioada imediat următoare pandemiei COVID-19. De asemenea, monitorizarea permanentă în terapie intensivă este absolut necesară în ceea ce privește pacienții care au fost supuși unor intervenții chirurgicale majore și proceduri bronhologice complexe.

Linia de gardă continuă în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă funcționează în regim non-stop, 24 de ore din 24 și este deservită de personal medical calificat, respectiv patru medici ATI, un kinetoterapeut, nouă asistente medicale, nouă infirmiere și îngrijitoare, dar și brancardieri.

Biroul de presă

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS