Curvăsăreala

Normal, e subiectul pe care deja au zăngănit multe tastaturi, însă ceea ce ne-a atras nouă atenţia a fost altceva. Mai bine zis, două momente ale săptămânii trecute ne-au atras în mod particular atenţia: declaraţia fostului ministru Rus şi "lacrimele" veşnicului "răje" Guţă.

De ce taman cele două momente? Păi pentru că aşa cum o navă extraterestră (plină de extratereştri mici şi verzi, eventual?...) pluteşte deasupra pământului prin blockbuster-ele americane făcând umbră acestuia, tot aşa pluteşte şi deasupra noastră bănuiala că cele două momente sunt visceral legate unul de celălalt, sunt acelaşi aluat împărtăşind acelaşi rahat (sau stafide?): în ambele cazuri pare să fie vorba (mai mult sau mai puţin pe faţă) de curve şi golani.

E adevărat că diferenţele între cei doi protagonişti sunt clare, deşi se întrepătrund. Spre exemplu, din moment ce pe Guţă nu-l bănuieşte nimeni că ar fi un autodidact în zona codului bunelor maniere, pe Rus deja îl bănuieşte lumea că e un maestru în codul bunelor manele. Iar în timp ce Guţă "lăcăma" "cătă" Narcisa lui sălbatică, atunci când vorbea despre curve şi golani lui Rus nu părea să i se mişte un muşchi pe faţă. Hantrenament, tată, nu glumă...

Totuşi, dacă până şi pe Guţă îl putem bănuim că din "lăcrămile" alea de crocodil (reptila din pielea căreia preferă Udrea poşetele) măcar una avea un sâmbure de adevăr, de ce nu l-am bănui şi pe Rus că este, măcar un pic (cam cât un grăunte de asfalt într-un kilometru de autostradă), serios?

Mai exact (cu riscurile de rigoare pe care ni le putem asuma prin ceea ce urmează să scriem), oare câtă lume a stat să se gândească dacă nu cumva Rus avea, în mintea lui, dreptate, că probabil a pornit de la nişte exemple concrete, reale, doar că, generalizând, inducţia s-a întors asupra lui ca un bumerang şi i-a retezat scaunul de sub fund?

Desigur, să rosteşti cuvinte precum "curvă" şi "golan" la televizor e urât. Dar să-i chiar aduci la televizor cum e? E doar "basic", pentru stimularea instinctelor primare de primată-telespectator?

Există posibilitatea ca neveste lăsate singure acasă de soţii plecaţi la muncă în străinătate să fi perceput paradigma ca liber la curvit, la fel cum e posibil ca unii copii scăpaţi de sub supravegherea directă a părinţilor să se fi dedat la o golăneală, două, dar să generalizezi, asta e de toată stafida (ca să nu mai zicem "rahat", că e prea dulce). Numai că şocul nu e neapărat nevoie să se facă simţit în exclusivitate în familii "destrămate" teritorial, ci poate apărea în familii care trăiesc sub acelaşi acoperiş. Gândiţi-vă, de exemplu, de câte găleţi de şoc poate fi vorba când te uiţi şi-l vezi pe Guţă rotunjindu-se la televizor şi lăcrămând (mai ceva ca o icoană făcătoare de minuni) din ochii nedumeriţi de sub fruntea pe care se odihneşte - sprijinită şi de nişte urechi uşor clăpăuge - o şapcă purtată cu cozorocul la spate de zici că are capul invers?

Pentru că deja au existat reprezentanţi ai presei care au încercat să-l pună pe fostul ministru în postura omului plecat la muncă, noi ne vom referi, aici, doar la pericolul generalizării.

Spre exemplu este o credinţă unanim acceptată cum că politica ar fi o curvă. Iar despre curve se ştie ce fac de sunt numite aşa. Inevitabil, de la o hohereală neatentă, şi o curvă se poate alege cu un plod doi care, am înţeles în ultima perioadă, ar fi golani a priori. Dar cine ar putea fi copiii politicii? Politicienii?!...

Potrivit atât inadecvării cât şi pericolului generalizării, acuma nu poţi spune despre toţi politicienii că sunt golani numai pentru că îi consideri copii, mai mult sau mai puţini legitimi, ai politicii. Poate că or fi câţiva golănaşi politici printre politicieni, dar tot printre politicieni mai sunt şi oameni cu etichetă, oameni serioşi, sinceri, care vorbesc din suflet, aşa cum este, de exemplu, şi domnul Rus, care a preferat să nu inducă telespectatorii în eroare cu licenţe gen rapandulă, târâtură, paraşută ci a spus-o de-a dreptul curvă, sincer şi la obiect, ca să înlăture orice dubiu.

Şi, în definitiv, hai să recunoaştem: ce, golanii nu e, şi ei, oameni? Şi curvele nu e şi ele suflet suav de femeie care iubeşte (şi lasă, şi iar iubeşte şi iar lasă) pe cine şi pe unde poate până când destinul îi va scoate în faţă pe cineva cu un "BMW, fă!" chiar dacă acel cineva e (ca printr-o pură întâmplare) manelist iar BMW-ul e (ce să vezi?) Mercedes.

Aşadar, iubirea e cel mai puternic sentiment... asta am înţeles din reveria de mai sus. Acuma, că o nutreşti sau o vinzi, asta depinde de fiecare cât îl duce...