În perioada 18 martie - 21 martie 2019 se desfășoară simularea examenului de bacalaureat național, pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a;
Organizarea simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național, în anul școlar 2018/2019, pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a se desfășoară în conformitate cu O.M.E.N., nr. 3185/18.02.2019, Procedura nr. 27497/27.02.2019 și Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat, aprobată prin O.M.E.C.T.S., nr. 4799/2010, privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat, cu modificările ulterioare și cu prevederile O.M.E.N., nr. 4830/30.08.2018.
În anul școlar 2018-2019, în județul Cluj, 9.507 de elevi vor susține simularea examenului de bacalaureat național, sesiunea martie 2019, după cum urmează: 4.166 de elevi din clasa a XI-a și un număr de 4.185 de elevi din clasa a XII-a, la care se adaugă 1.156 de elevi, din învățământul seral, frecvență redusă și învățământul special.
La nivelul județului Cluj, simularea examenului de bacalaureat național pentru elevii din clasa a XI-a și din clasa a XII-a se va desfășura în 59 de unități de învățământ preuniversitar, liceal.
Calendarul simulării probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat național, sesiunea martie 2019, este următorul:
- 18 martie 2019 - Proba E(a) - Limba şi literatura română (clasele a XI-a și a XII-a);
- 19 martie 2019 - Proba E(b) - Limba şi literatura maternă (clasele a XI-a și a XII-a);
- 20 martie 2019 - Proba E (c) - Proba obligatorie a profilului (clasele a XI-a și a XII-a);
- 21 martie 2019 Proba E (d) - Proba la alegere a profilului şi specializării ( doar pentru elevii din clasa a XII-a);
- 29 martie 2019 - Afișarea rezultatelor
COMUNICARE INSTITUȚIONALĂ, I.Ș.J. CLUJ
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS