Timp de 11 ani, între 1934-1944, învăţătorii din judeţul Turda-Arieş au editat, cu destulă regularitate, revista „Ogorul şcoalei".
Iniţial şi-au propus să o scoată lunar dar, din motive financiare (se autofinanţa), apărea trimestrial, uneori la două luni şi era editată în Turda la Casa Învăţătorului, clădire realizată prin contribuţia dascălilor de pe întregul cuprins al judeţului ce se întindea până la izvoarele Arieşului din comunele Avram Iancu şi Arieşeni. Întreaga colecţie a revistei se găseşte în Biblioteca Municipală „Teodor Murăşanu" din Turda, donată de fostul comandor de aviaţie Traian Istodorescu ce a deţinut-o de la socrul său învăţătorul Daniiel Popescu, unul dintre redactorii revistei.
Din paginile acestei publicaţii aflăm cele mai felurite aspecte din viaţa şcolii şi a dascălilor ce au trudit pe acest „ogor" pietros al şcolii din Ţara Moţilor dar şi din Turda, în perioada interbelică.
După 1918 învăţământul românesc în fostul judeţ Turda-Arieş a cunoscut deosebiri majore de la o localitate la alta. Dacă în comunele bogate, cu pământ roditor, existau şcoli bine dotate ce satisfăceau în mare măsură (nu în totalitate) necesităţile unui învăţământ obligatoriu, în alte localităţi, aşa cum rezultă din revista „Ogorul şcoalei", apar situaţii aproape incredibile într-o Românie aşa-zis modernă.
Inspectorul şcolar de la judeţul Turda-Arieş, Nicolae Nistor, afirma în revista „Ogorul şcoalei" nr.10 din iunie 1944 că: „din lipsa localurilor de şcoală rămân extrem de mulţi analfabeţi. Iată câteva cifre concludente:" şi urmează tabelul statistic.
Sigur, am extras situaţiile cele mai alarmante, mai dramatice, ca să se vadă până la ce limite s-a putut ajunge; la Gârda şi Scărişoara 85 % din copii rămâneau în afara şcolii! Nici vorbă de şcoli prin cătune unde se găseau puzderie de copii. În toate localităţile rămâneau mulţi copii neşcolarizaţi.
Nici în Turda, oraş reşedinţă de judeţ, situaţia învăţământului nu era cu mult mai bună. Iată ce scria inspectorul şcolar Vasile Iluţiu în 1938 cu ocazia unui bilanţ al învăţământului românesc după 20 de ani de la Unire: „Judeţul nostru nu ocupă un loc de frunte în ceea ce priveşte numărul ştiutorilor de carte. Cauza nu este numai situaţia şcolară din munţi; însuşi oraşul nostru stă cât se poate de rău în această privinţă...La Turda sunt recenzaţi peste 3.000 de copii obligaţi să urmeze şcoala. Din lipsa de localuri frecventează abia 1.400 şi desigur foarte mulţi copii au rămas nerecenzaţi." ( „Ogorul şcoalei" nr. 6, Turda, 1938, pag. 170-171). În acelaşi articol autorul mai arată că în cei 20 de ani de la Unire, într-un oraş industrial ca Turda nu s-a putut construi nici un local de şcoală şi că „Turda suportă ruşinea analfabetismului cu peste 1.500 de copii anual cari nu se pot bucura de lumina cărţii din lipsă de prevederi bugetare".
O altă situaţie statistică la nivelul judeţului Turda-Cluj (noua denumire a judeţului după Dictatul de la Viena), incluzând atât satele cât şi oraşele, este la fel de concludentă; pentru anul şcolar 1942-1943 din cei 42.182 copii de vârstă şcolară recenzaţi frecventau şcoala doar 25.666 reprezentând mai puţin de 61 %.
Din nr.1/1934 al revistei aflăm că în 26-27 august 1934 la Turda a avut loc Adunarea Generală şi Congresul Învăţătorilor din Ardeal, Crişana şi Maramureş. Iată ce spunea inspectorul şcolar şi redactorul revistei, prof. Gabriel Brumă: "Congresele noastre din cei 5 ani din urmă sunt caracterizate printr-o aprigă luptă contra celor ce urmăreau pur şi simplu desfiinţarea învăţământului. Glasuri de indignare, proteste şi disperare – iată ce erau congresele noastre. Salariu neplătit cu lunile, tentative de a trece şcoalele pe seama comunelor, 7.000 de învăţători tineri dornici de muncă şi aşteptaţi de milioane de copii analfabeţi, fără posturi, curbe de sacrificiu, drepturi răpite – acestea erau necazurile noastre..."
Politicienii vremii justificau cu cinism această situaţie prin „lipsa prevederilor bugetare" ca şi cum nu ei ar întocmi şi aproba cheltuirea bugetului!
Situaţia dezastruoasă a învăţământului din Ţara Moţilor era cunoscută în Parlamentul şi Guvernul României prin glasul hotărât al parlamentarilor de aici. Iată ce spunea senatorul din Abrud-Sat Ioan Rusu Abrudeanu într-o interpelare în Parlamentul României, în 11 februarie 1932:
„O stare tristă este şi cea a învăţătorilor din aceşti munţi. Nici ei nu şi-au primit salariul de 6 luni de zile aşa că mulţi din ei n-au nici cu ce să-şi ducă traiul de toate zilele. Într-o comună s-a întâmplat următorul fapt dureros: învăţătorul local, care era din Vechiul Regat, văzând că nu mai are cu ce trăi, s-a hotărât să plece acasă la părinţi, unde zicea el, tot va găsi o bucată de mămăligă. Aflând locuitorii de intenţia învăţătorului lor, care era un om al datoriei şi foarte bun învăţător, s-au dus la dânsul şi l-au rugat să ni-i părăsească, oferindu-se ei ca în fiecare zi să-i dea masa, pe rând".
La recensământul din 1930 populaţia României era alcătuită din 80 % săteni şi 20 % urbani şi numai 4,8 % din copiii din mediul rural erau înscrişi în învăţământul secundar pe care mulţi îl abandonau înainte de absolvire din cauza taxelor şcolare apăsătoare. Era deci o raritate ca un copil de la ţară să poată răzbi spre învăţământul superior şi numai dacă părinţii lui erau bine înstăriţi.
Îi îndemnăm pe cei interesaţi să răsfoiască revista „OGORUL ŞCOALEI" unde vor găsi multe alte informaţii despre învăţământul din judeţul Turda-Arieş din perioada interbelică.
Ioan Bembea
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS
