Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

26
Fri, Apr
106 New Articles

La nivelul judeţului nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier

Actualitate
Tools
Typography

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de vineri, 23 martie a.c., pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, circulaţia desfășurându-se, pe majoritatea sectoarelor de drum, în condiţii specifice de iarnă.

În acest context, se recomandă participanților la trafic să adapteze modul de conducere și viteza de circulație la condiţiile de drum precum și dotarea autovehiculelor, în mod obligatoriu, cu cauciucuri de iarnă.

Din cauza precipitaţiilor sub formă ninsoare căzute în ultimele ore, dar şi a temperaturilor negative, mai multe drumuri judeţene au fost afectate de stratul de zăpadă depus şi, sau, de polei.

Pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de joi, 22 martie a.c., s-a intervenit ori s-au efectuat revizii pe 41 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza Loturilor 1 şi 3 - zona Huedin – Gilău şi, respectiv, zona Gherla – Dej. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 18 utilaje şi a fost folosită o cantitate de 125 de tone de material antiderapant, inclusiv sare. Tot pe raza Loturilor 1 şi 3, la această oră, se acţionează, inclusiv prin revizii, pe 21 de drumuri judeţene, cu 11 utilaje.

De asemenea, pe drumurile judeţene situate pe raza Lotului 2 - zona Turda, în cursul zilei de ieri s-a intervenit pe 13 drumuri sau sectoare de drumuri judeţene, cu 7 utilaje, fiind  folosită o cantitate de 96 de tone de material antiderapant, inclusiv sare. La această oră, pe raza Lotului 2 se acţionează pe 3 drumuri judeţene, cu un utilaj.

În continuare, se acţionează cu utilaje cu lamă pentru curăţarea zăpezii de pe carosabil şi cu materiale antiderapante pentru combaterea poleiului. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

Biroul de presă
23 martie 2018

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS