Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

28
Sun, Apr
112 New Articles

Concurs județean de creație, ediția a XVII-a ”Cea mai frumoasă poveste pentru Moș Crăciun”. Public țintă: clasele a III-a din județul Cluj

Actualitate
Tools
Typography

Biblioteca Municipală „Teodor Murăşanu” Turda invită toți elevii din clasele a III-a din județul Cluj să participe la ediția a XVII-a a concursului de creație literară cu tema ” Cea mai frumoasă poveste pentru Moș Crăciun”. Concursul se desfășoară în perioada 4-15 Decembrie 2023.

Dragi copii, știți deja că Moş Crăciun este un foarte bun prieten al copiilor. Prin urmare, pe lângă faptul că adoră să confecționeze jucării și tot felul de surprize pentru voi, este și un mare amator de povești și un cititor pasionat. La Polul Nord cărțile ajung mai greu și lui îi place să citească în mod deosebit povești scrise de copii. Ajutați-l să-și petreacă serile cât mai plăcut scriind o scurtă poveste, de maxim o pagină format A4, despre o faptă bună pe care voi ați făcut-o în acest an, pe care Moș Crăciun să o citească. Puteţi să împodobiţi povestea şi cu desene, dar nu uitaţi să vă scrieţi numele numele, prenumele, clasa, şcoala, localitatea și numele învățătoarei/învățătorului. Participanţii sunt invitaţi să depună lucrările scrise de mână sau listate la sediul Filialei Oprișani a bibliotecii, de pe Str. Macilor nr 1 (la parterul fostului internat al Liceului teoretic ”Liviu Rebreanu” Turda) până cel târziu 15 Decembrie 2023, ora 11.

Dragi copii, Moş Crăciun ştie că voi sunteţi foarte talentaţi şi plini de imaginaţie şi că nu îl veţi dezamăgi. El va trece pe la bibliotecă şi va lua cu el cele mai frumoase dintre poveştile scrise de voi pentru care va lăsa în schimb un mic premiu iar cadrelor didactice adeverințe utile la portofolii. Cele mai reuşite povești vor fi premiate, iar laureații vor fi anunţaţi în data de 19 Decembrie prin intermediul şcolii cărora aparţin, pe site-ul bibliotecii, pe pagina de Facebook a bibliotecii, pe pagina de Facebook a evenimentului dedicat concursului, în mass-media și pe site-ul instituției.

Festivitatea de premiere va avea loc la Filiala Oprișani a Bibliotecii Municipale ”Teodor Murășanu” Turda, Joi, 21 Decembrie 2023, de la ora 11. Premianților din alte localități li se vor trimite premiile la școală de care aparțin. Cea mai frumoasă poveste, precum şi lista premianţilor, vor fi postate pe pagina de Facebook a bibliotecii turdene. (https://www.facebook.com/biblioteca.turda/), pe pagina evenimentului dedicat concursului și pe site-ul instituției, la adresa www.bibliotecaturda.ro. Laureații vor primi diplome și premii în cărți.

Pentru obținerea de informații suplimentare, participanții pot scrie un mesaj privat pe pagina de Facebook a Bibliotecii Municipale ”Teodor Murășanu” Turda https://www.facebook.com/biblioteca.turda/ sau la numărul de telefon 0745.64.66.64.

Dragi copii, Moșul așteaptă cu nerăbdare poveștile voastre!

Daniela Deac
Tel: 0745.64.66.64 E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Biblioteca Municipală “T Murăşanu” Turda

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS