Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

26
Fri, Apr
106 New Articles

La Aiton, o portiune de drum judetean se asfalteaza pe banii comunei | VIDEO

Interviu
Tools
Typography

Sătul de promisiunile care au rămas doar promisiunui, primarul comunei Aiton, împreună cu consiliul local al comunei, au decis asfaltarea unei porţiuni de drum judeţean pe banii comunei.

Modalitatea a fost simplă: porţiunea de drum a fost trecută în administrarea comuneipe o perioadă limitată de timp, perioadă în care forul deliberativ local al comunei suportă financiar cheltuielile de asfaltare, după care urmează a fi dată din nou în administrarea Consiliului Judeţean, dar gata asfaltată.

Reporter: Domnule primar nu cu mult timp în urmă ne spuneaţi un lucru tare interesant, anume că nu reuşiţi să ajungeţi la un consens cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj în vederea asfaltării unui drum judeţean - ar fi, cumva, în atribuţia lor să îl asfalteze - şi că singura variantă, singurul compromis a fost să preluaţi acel sector de drum, să-l asflataţi dvs după care să intre din nou în administrarea Consiliului Judeţean.
Ce s-a-ntâmplat între timp?

Nicolae Făgădar: Aveţi dreptate. Datorită stării degradate a drumului judeţean 103M care face legătura între drumul naţional de la Vâlcele, satul Rediu şi satul Aiton spre Tureni s-a ajuns la un moment dat într-o situaţie foarte delicată şi locuitorii din sat spuneau că nu se mai poate locui. Configuraţia este pe o parte şi alta a drumului judeţean care trece prin centrul satului şi datorită prafului, a zgomotului şi a faptului că tot timpul clădirile erau supuse la nişte zguduituri de nu putea să se doarmă nici în case am făcut nenumărate demersuri la Consiliul Judeţean pentru a fi asfaltată acea porţiune de drum. În total era vorba de 8 kilometri.

Rep.: La momentul respectiv parcă spuneaţi că, în ideea de a-i convinge, eraţi dispus să-i aduceţi pe cei din Consiliul Judeţean să îi aduceţi să stea acolo să vadă c înseamnă praful.

N.F.: Da, le-am propus varianta. Pe costurile noastre şi ale localnicilor le-am spus că să stea măcar o săptămână să-şi usuce hainele afară şi să stea cu uşa deschisă, să văd dacă le convine.

Vă daţi seama că la un moment dat am fost luat în derâdere, am fost catalogat ca cel care merge şi face scandal împreună cu ceilalţi colegi la Consiliul Judeţean pentru drumurile judeţene. Consider că menirea şi datoria noastră este să ne zbatem pentru binele localnicilor pe care-i reprezentăm.

Revenind la povestea cu drumul, da, într-un final am hotărât în şedinţă de consiliu să solicităm, Consiliului Judeţean, printr-o hotărâre de consiliu, să ne fie încredinţat drumul judeţean din interiorul satului Rediu, e vorba de drumul judeţean 103M Vâlcele-Rediu de la km 3+500 până la km 6.

Ne-a fost aprobat şi repartizat spre întreţinere pe o perioadă de un an de zile de către Consiliul Judeţean prin hotărâre acea porţiune de 2,5 kilometri de drum, am organizat demersurile şi am făcut licitaţie şi într-un final suprafaţa de drum a fost licitată şi am hotărât, împreună cu Consiliul Local, ca acea suprafaţă de drum s-o asfaltăm din bugetul propriu.
Ţin să menţionez faptul că nimeni-nimeni nu ne-a dat niciun leu pentru acel drum. Am avut promisiuni de la judeţ, de peste tot locul că o să primim bani, n-am primit, am alocat din bugetul pe care l-am avut pentru 2015 o sumă de bani şi licitaţia s-a organizat ca plata lucrării să fie efectuată în perioada 2015-2019, data finalizării lucrării fiind 2017.

Am găsit înţelegere la firma câştigătoare care a demarat lucrările şi pot să vă spun că în proporţie de 70% la ora actuală drumul este rezolvat în sensul că este asfaltat. Urmează ca în primăvară, după ce timpul permite, să se finalizeze lucrările.

Valoarea totală a lucrării este de 1.386.830 de lei, inclusiv TVA. Sper să nu ajungem până în 2019 ca să o plătim. Eu sper ca din bugetul care va veni cândva anul viitor să putem să o achităm şi astfel locuitorii din satul Rediu să poată să circule în condiţii omeneşti şi normale.
Sper să fie mulţumiţi cei de la Consiliul Judeţean, de la Drumurile Judeţene că o să le redau drumul la parametrii la care ar trebui să ni-l dea dânşii nouă.

Sigur, este numai o suprafaţă mică din ceea ce ar trebui. Ar trebui asfaltată şi diferenţa de 3 km până în satul Vâlcele fiindcă este într-o situaţie foarte rea.

Am primit un sprijin spre finalul lunii octombrie, au fost de la Drumurile Judeţene şi au trecut cu autogrederul şi cu cilindrul. S-au mai reparat, să zic aşa, gropile până la prima ploaie când apar iar gropile fiindcă asta-i situaţia.

Am cel puţin 40 de persoane care fac naveta pe drumul Vâlcele-Rediu-Aiton, fac naveta în două schimburi şi de multe ori am întâmpinat greutăţi şi probleme, patronii autobuzelor şi microbuzelor care deservesc localitatea făcând apel în nenumărate rânduri la noi să luăm măsuri pentru repararea drumului pentru nu mai pot să îşi permită să vină cu microbuzele întrucât se strică foarte des, drumul fiind impracticabil.

Sper - că cu speranţa trăiesc de 12 ani, de când mă aflu la Primărie - ca în anul 2016 să-şi îndrepte ochii şi spre comuna noastră, spre dumul judeţean 103M Vâlcele-Rediu şi Gheorgheni-Aiton. E vorba de 4 km şi la Gheorgheni-aiton - 4km de drum judeţean - care ar facilita intrarea în satul Aiton pe o distanţă mai scurtă cu 15 km faţă de Cluj-Tureni-Aiton.
am navetişti care circulă cu maşinile lor pe drumul judeţean 103G, spre Gheorgheni, e praf... nu ştiu ce se întâmplă. Comuna Aiton a fost sărită de fiecare dată din schema de asfaltare a drumurilor.

Ştiu că nu sunt frumos, ca să mă iubească aşa de tare, dar să iubească zona, să iubească oamenii de aici şi să ne prindă şi pe noi mastreplanul de asflatare.

Rep.: Care este situaţia cu drumul dintre Aiton şi Rediu?

N.F.: Este tot acelaşi drum judeţean, este pietruit. Să zicem că aş fi mulţumit cu asfaltarea dintre Vâlcele şi Rediu şi dintre gheorgheni şi aiton. Pe ăsta, cât de cât, se mai poate circula în condiţii omeneşti pe el, este pietruit şi este într-o stare destul de bună. Accesul spre Cluj mă interesează.

Momentan nu ne mai putem permite. A apărut o Ordonanţă de Guvern prin care le interzice şi consiliilor locale şi administraţiilor judeţene a drumurilor ca să ne mai repartizeze UAT-urilor din judeţ repartizarea drumurilor judeţene să le facem noi.

Am prins ultima căruţă, am făcut acest drum, sunt mulţumit, sper să fie mulţumiţi şi locuitorii satului Rediu.

Am încă în lucru un drum pe Ordonanţa 28, un drum comunal, 4 km - 2 în Aiton, 2 în Rediu - 2 am început în Aiton şi urmează ca în primăvară sau pe măsură ce o să ne vină fondurile conform OG 28 să continuăm lucrările şi în satul Rediu şi să finalizăm şi aceste lucrări.

Singura mea rugăminte sau doleanţă ar fi ca drumurile judeţene să fie şi la noi luate cât de cât în calcul în masterplanul care ştiu că s-a aprobat să se asfalteze.

Nu mai avem nevoie de poveşti, nu mai avem nevoie de atâta tărăgănare, nu mai avem nevoie de atâtea promisiuni. sincer să vă spun, eu le-am şi transmis locuitorilor satului că nu o să le mai promit în numele politicienilor că se va asfalta drumul Vâlcele-Rediu şi Gheorgheni-Aiton. nu le mai promit, fiindcă i-aş minţi. I-am minţit 12 ani că se vor asfalta, nu s-au asflatat. Cetăţenii o să ia măsurile care se impun în momentul în care vor merge la vot ca să-i alegem. nu se mai poate. A ajuns cuţitul la os.

O comună frumoasă, o comună care e în plină dezvoltare, o frânăm datorită faptului că infrastructura... În total e vorba de 8 km în ambele sate.

Rep.: Păi în contextul în care dumneavoastră ziceaţi că aţi minţit locuitorii bazându-vă pe anumite promisiuni pe care le-aţi primit din partea Consiliului Judeţean, de exemplu, în ce măsură aţi adus la cunoştinţa locuitorilor că v-aţi bazat pe acele promisiuni?

N.F.: De fiecare dată m-am bazat şi am promis oamenilor, că am primit şi eu promisiuni că drumul se va face. Nu s-a făcut! Ei, acuma le-am spus: nu ştiu când se va face. aş minţi. Dacă ar fi să fie, în limita posibilităţilor facem ce putem noi, că... oricum speranţa moare ultima...

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS