Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

27
Sat, Apr
106 New Articles

Transilvania Rally 2014: 100% spectacol pentru fani

Eveniment
Tools
Typography

Conceptul editiei din 2014 a Transilvania Rally a fost de a oferi spectatorilor maximum de spectacol, dar si de a oferi echipajelor prezente la start o provocare sportiva spectaculoasa. Programat in perioada 19 – 21 iunie, Transilvania Rally este etapa a patra din Campionatul National de Raliuri Dunlop.

Editia din 2014 a Transilvania Rally se va desfasura pe specialele de asfalt, dar si de macadam – o premiera absoluta pentru un raliu pe asfalt, din judetul Cluj. Lungimea totala a raliului este de 461,1 km, dintre care 123 km impartiti in 12 probe speciale. "Atunci cand am decis formatul raliului, pentru editia din 2014, ne-am gandit ca probele trebuie sa fie usor accesibile pentru public, dar sa reprezinte in acelasi timp si o provocare sportiva pentru piloti. Si cred ca am reusit acest lucru", a spus Marco Tempestini, pilotul Napoca Rally Academy implicat si in organizarea Transilvania Rally.
Miercuri si joi, 18 – 19 iunie, sunt programate recunoasterile oficiale pentru echipajele inscrise in Transilvania Rally, iar shakedown-ul, ultimul test in regim de cursa inaintea startului, este programat vineri, 20 iunie intre orele 09:00 – 14:00, pe sectorul Cabana Leghia- DN 1.
Joi este ziua dedicata copiilor la Transilvania Rally. Incepand cu ora 16:30 copiii vor desena pe asfaltul din Piata Unirii, tema desenelor fiind desigur Transilvania Rally, urmand ca cel mai frumos desen sa fie recompensat cu multa inghetata. Tot in cadrul acestui eveniment, Compexit Trading, dealer-ul Skoda din Cluj Napoca, va organiza o tombola pentru copiii prezenti, acestia putand castiga puzzle-uri cu modelul Skoda Yeti si machete auto Skoda.
Tot joi, 19 iunie, incepand cu ora 20:00 in Piata Unirii va avea loc si startul festiv. Echipajele inscrise la start vor pleaca in jurul orei 19:15 de la Polus Center si vor face o parada pe strazile orasului inaintea startului festiv din Piata Unirii. "Copiii vor fi in centrul atentiei inaintea startului festiv din Piata Unirii. Este o actiune care sunt sigur le va face o mare placere, dar in acelasi timp este si o actiune prin care vrem sa atragem atentia soferilor sa circule cu prudenta in zonele cu scoli sau parcuri, unde sunt de obicei multi copii, pentru a evita accidentele nedorite", a continuat Marco Tempestini.
Vineri, 20 iunie, este prima zi oficiala de cursa. Startul se va da la ora 19:30 de la Polus Center, iar in program sunt incluse trei probe speciale: PS Faget "Garmin", super speciala Turda "Kremsmueller" din centrul orasului Turda, si PS Ciurila "Garmin". Lungimea totala a celor 3 probe este de 17,6 km.
Sambata, 21 iunie, este cea mai lunga zi a Transilvania Rally. Startul se va da de la ora 08:30 la Polus Center, iar in program sunt incluse celelalte 9 probe speciale: doua treceri pe specialele Tarnita"BT", Belis, Rasca, si Floresti "Compexit", plus super speciala de la Polus Center. Cele 9 probe din ziua a doua au o lungime totala de 105,4 km.
Sosirea festiva este programata la Polus Center incepand cu ora 21:15, iar festivitatea de premiere se va desfasura in acelasi loc incepand cu ora 21:30. "Avem un program care garanteaza spectacolul la editia din acest an a Transilvania Rally. Sper ca toti cei care vor lua startul sa se bucure de probele speciale, iar spectatorii sa fie multumiti de ceea ce vad. In 2014 mai facem un pas inainte in ceea ce priveste acest raliu si sper ca in urmatorii ani acest raliu sa devina un eveniment emblematic pentru Cluj asa cum este acum si echipa Napoca Rally Academy, organizatoarea raliului", a mai adaugat Marco Tempestini.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS