Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

20
Mon, May
87 New Articles

Copii pentru copii la HCC

Diverse
Tools
Typography

Marţi, 4 decembrie, la miezul zilei, pe unul din holurile şcolii "Horea, Cloşca şi Crişan" (HCC) din Turda nu aveai unde să arunci un ac.

Holul era plin de elevi şi cadre didactice implicate în desfăşurarea târgului de ornamente de crăciun organizat sub egida "Vine Crăciunu' Bătrânu'", dar şi de elevi doritori să achiziţioneze podoabele confecţionate de colegii lor, care au început pregătirile şi munca pentru acest târg - potrivit directorului Corina Achim - cu aproximativ 10 zile în urmă, activitatea fiind coordonată de consiliul elevilor.
O parte din ornamentele realizate de elevi au fost chiar folosite pentru împodobirea bradului aflat în holul de la intrarea în şcoală.
Un al doilea eveniment specific lunii decembrie este programat pe data de 6 a lunii, când o parte din elevii şcolii vor primi cadourile realizate de colegii lor.
În acest sens, fiecare clasă din şcoală trebuia să realizeze, pe bază de voluntariat, o cutie - aşa-zisa "shoe box" (cutie de pantofi) - în care să fie dulciuri, rechizite, jucării şi articole de îmbrăcăminte, fiecare cutie să fie frumos ambalată şi să conţină o meţiune care să arate dacă este pregătită pentru o fetiţă sau pentru un băieţel.
Deoarece au fost clase în care s-au realizat mai multe astfel de cutii, la nivelul întregii şcoli au fost realizate aproximativ 60 de cutii. 19 din acestea sunt oferite, pe 6 decembrie, copiilor orfani din şcoală - împreună cu alte surprize asigurate cu fondurile colectate în cadrul târgului de ornamente de crăciun - iar alte 10 astfel de cutii vor fi oferite unor copii cu o situaţie mai aparte. De asemenea, societatea turdeană "Marele Alb" a sponsorizat acţiunea din 6 decembrie cu 20 de pacheţele pentru copii.
Restul cutiilor, spunea Corina Achim, urmează a fi trimise la Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj în cadrul campaniei "Shoe Box 2012".
Al treilea eveniment pregătit pentru luna decembrie la şcoala "Horea, Cloşca şi Crişan" este spectacolul de crăciun pentru copii şi părinţi care are loc în ultima săptămână de şcoală, pe 20 decembrie.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS