Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

26
Fri, Apr
106 New Articles

Calin Pop la a doua lansare de carte: "Scrijelit in suflet" | FOTO-VIDEO

Diverse
Tools
Typography

Tânărul Călin Pop s-a aflat vineri, 25 iulie 2014, la cea de-a doua lansare de carte care-i poartă semnătura, o lansare într-un spaţiu mai aparte şi care a beneficiat de invitaţi de seamă.

Găzduit de biserica de pe strada Sirenei, evenimentul a beneficiat de prezenţa unor invitaţi precum Dorina Arion (profesor, membru al cenaclului "Pagini literare turdene"), ÎPS Andrei Andreicuţ (arhiepiscop şi mitropolit al Clujului), Dorel Vişan (actor şi semnatarul câtorva rânduri de pe coperta cărţii lui Călin Pop), Olga Morar (profesor, îndrumătoarea lui Călin Pop), Ioan Bembea (profesor, scriitor), Mircea Ioan Casimcea (scriitor), Ovidiu Nistea (profesor), Mircea Irimie (deputat), Lucian Nemeş (viceprimar al municipiului Turda), Gavril Nechifor (grafician, realizatorul coperţii), Vasile Dâncu (reprezentantul editurii Eikon, la care a apărut cartea semnată de Călin Pop), Vasile Ilea (preot paroh la biserica de pe strada Sirenei din Turda).
Fiecare din cei prezenţi au avut câte ceva de spus, fie despre călin pop, fie despre cartea pe care o semnează, fie despre momentul şi contextul în care are loc apariţia acestei cărţi.
Parte din spusele invitaţilor se regăsesc mai jos:

Dorina Arion
"Întotdeauna noi, oamenii, ne căutăm locul în Univers, dar mai ales dorim să stabilim o relaţie cu Divinitatea".
"are o pasiune pentru artă şi poezie, dar mai ales sufletul său este închinat lui Dumnezeu".
"Nu mai vorbim de un începător, ci de un adevărat poet, fiindcă el a depăşit deja ucenicia în poezie şi se apropie cu paşi mari spre poezia adevărată".

ÎPS Andrei Andreicuţ
"Poeziile lui Călin Mi-au plăcut şi îmi plac foarte mult".
"Într-o lume în care toate sunt amestecate şi se pare că e multă mediocritate şi că n-ar fi preocupări serioase legate de spiritualitate, iată că există, totuşi, tineri cuminţi, care au sufletul atins de aripa harului şi se exprimă frumos şi au metafore deosebite".
"sunt şi tieri care, fiind preocupaţi de cele spirituale încă din tinereţea lor, ştiu lucruri frumoase şi le şi exprimă şi pot influenţa şi pe alţi tineri şi îl mărturisesc prin scrisul lor, pe Hristos Dumnezeul".
"Îl felicităm pe Călin şi să dea Dumnezeu ca pe mai departe lucrurile frumoase de care se preocupă să fie prinse în scris şi să mângâie şi alte suflete".

Dorel Vişan
"Dumnezeu a făcut toate cele de pe pământ şi din cer şi din ape prin porunca divină «Să fie, să se facă!». Singura creatură pe care a făcut-o personal cu mâinile Sale, este omul. Şi atunci Dumnezeu a luat ţărână din pământ şi a făcut om şi i-a suflat în faţă suflare de viaţă şi omul s-a făcut fiinţă vie".
"Omul, însă, şi-a încălcat singur asemă
narea cu dumnezeu prin încălcarea poruncii divine şi şi-a refuzat dumnezeirea. Şi în spatele acestui refuz i s-a dat suferinţă, durere, boală, bătrâneţe şi moarte".
"Faptul că dvs v-aţi adunat aici este o dovadă a unor mişcări de întoarcere a omului la sufletul lui, la omenie".
"Prietenul şi tânărul Călin, la vârsta lui, scrie aceste minunate rugăciuni. Cartea este mai mult - după credinţa mea - o carte de rugăciune, o rugăciune simplă, de credinţă, izvorâtă din interior, acolo unde este dumnezeu".
"dumnezeu nu trebuie căutat în munţi şi nici pe ape ci în noi înşine şi dacă o să-l găsim acolo în noi, atunci o să devenim din nou oameni, dacă nu, vom rămâne mai departe în rătăcire".

Olga Morar
"Mi-aduc aminte cu câtă emoţie a venit Călin la mine având în mână o foaie de hârtie scrisă cu un pix care parcă mai lăsa pe-alocuri o pată mai mare, ba nu lăsa, dar avea, parcă, o comoară de preţ în mâinile lui. era aşa de emoţionat!".
"Călin era foarte aproape de Bacovia".
"Am încercat să-l apropiu pe călin de marea poezie românească, de poezia literaturii universale şi i-am îndrumat paşii, prin câteva lecturi pe care i le-am dat să le facă. el a fost un elev ascultător".
"Mi-am dat seama că are îăn el acel fior, acel talent pe care trebuie să-l dezvăluie".
"În scrisul său, tânărul nostru dovedeşte că poate să depăşească limitele uceniciei şi să acceadă la şcoala maeştrilor, deoarece poezia sa nu e imitaţie. Ea se regăseşte sub semnul artei".
"Căline, urarea pe care eu ţi-o doresc e o parafrazare a cuvintelor unui dramaturg român care spunea aşa: «darul acesta e foc ce mistuie în preajmă». eu îţi doresc să te mistui la focul artei, să te perfecţionezi, să scrii tot mai bine, tot mai frumos, şi să ajungi acolo, în galeria poeţilor".

Ioan Bembea
"Pentru Călin Pop, acest cadru şi prezenţa atâtor personalităţi este o aleasă cinste ce completează pe deplin întregul efort al creaţiei".
"Am citit cu interes sporit poeziile lui Călin Pop".
"Cei 100 de psalmi din partea finală a cărţii cuprind, de asemenea, o paletă largă de cugetări, cuvinte de laudă lui Dumnezeu dar şi multe manifestări ale răutăţilor umane".
"Cred că se cuvine să-l felicităm pe tânărul Călin Pop pentru ceea ce-a realizat, considerând, totuşi, că e doar un început de drum şi-i dorim mult succes".

Mircea Ioan Casimcea
"Între poeţii care au trăit şi trăiesc la Turda nu cunosc să fi scris vreunul poezii de inspiraţie religioasă".
"Călin Pop ar fi primul poet serios care izbuteşte să creeze o poezie demnă de luat în seamă".
"Mă bucur că această carte este îngrijită de o turdeancă, faptul că copertele ei sunt realizate de un pictor turdean şi că ea e încărcată nu numai cu talentrul tânărului poet, dar şi cu păreri bine reliefate, semnate de onoraţii noştri oaspeţi".

Ovidiu Nistea
"Vreau să-i spun lui Călin: toată stima şi plecăciunea şi încrederea şi credinţa. Da, e superb, e măreţ să lăudăm. Dar cam prea multe păcate sunt în cartea aceasta, cam prea mult se merge pe sufeinţă, pe păcate".
"Şi în psalmi este multă bucurie, fericire, încântare".
"Să nu creem o poezie cu prea multă încărcătură dramatică, mai degrabă o creaţie cu mai multă încărcătură de bucurie, de satisfacţie, de fericire".
"Sunt foarte curios, dacă mai trăiesc, ce-o să se aleagă din acest tânăr care ueori e mai interesant decât creaţia lui".

Mircea Irimie
"Într-o lumea agitată, răzvrătită, debusolată, în care lucrurile parcă nu sunt la locul lor, într-o ordine firească, într-un echilibru şi o armonie, un tânăr a avut curajul să-şi aştearnă sentimentele şi trăirile şi emoţiile şi visele şi gândurile într-un volum de poezie".
"Probabil nu întruneşte perfecţiunea, dar este tânăr, a avut curaj şi este în formare. Şi sunt coinvins că de Călin se vor mai spune multe".
"Trebuie să recunoaştem că oricare dintre noi ne simţim la biserică şi acasă în familie".
"Călin, te felicit, îţi doresc succes, să ai o viaţă de poveste, cu realizări, cu succese, cu împliniri, să ai mai departe curaj. dumnezeu a văzut că eşti un tânăr talentat şi a sădit în tine darul şi talentul".

Lucian Nemeş
"Vreau să îl felicit şi eu pe Călin. El este un tânăr la fel ca şi mine, este un om care preia şi duce mai departe".
"Cu toate că are o vârstă foarte fragedă - 18 ani - el şi-a asumat un rol extraordinar de mare prin faptul că a scris această carte frumoasă. aici se vede foarte clar şi foarte bine legătura pe care el o are cu bunul Dumnezeu".
"Cred că trebuie să găsim fiecare dintre noi timpul necesar ca să spunem în fiecare zi o rugăciune, să încercăm să intrăm într-un locaş sfânt, să mergem într-un pelerinaj şi să-l avem pe bunul dumnezeu în sufletele noastre".

Gavril Nechifor
"Eu am avut bucuria de a citi cartea pentru că a trebuit să fac grafica de carte şi nu pot altcumva, fără să fiu documentat".
"Tristeţea e că sunt aici şi nu avem în jurul nostru zeci, sute, mii de copii ca şi bobocul ăsta. Asta-i tristeţea".

Vasile Dâncu
"După Revoluţie a apărut - şi foarte bine este că a apărut - o întreagă literatură de spiritualitate (...) dar am văzut că nu prea au apărut poeţi care să scrie poezie religioasă şi-i tot reedităm pe cei care sunt, de la Vasile Voiculescu până la Daniel turcea şi aşa mai departe".
"Mă bucur pentru Călin pentru că apare, aşa, ca un element de prospeţime şi unic în peisajul acesta, poate mă contraziceţi. Scrie maestrul Vişan nişte psalmi extraordinari, dar nu este un fenomen social de mare amploare poezia religioasă".
"Îl felciit pe Călin şi cred că are ceva de spus în acest domeniu şi ar trebui să continue".

Vasile Ilea
"Spaţiul nostru astăzi s-a transformat puţin din lăcaş sfânt unde venim să ne închinăm, în comunitate".
"Rugăciunea pe care noi o facem în biserică coboară în sufletul omului şi de acolo porneşte spre viaţă. Şi dacă are o sensibilitate mai aparte - cum au unii şi fac artă şi ne arată ce frumos este omul, creând - atunci se nasc lucrui măreţe".
"Astăzi a fost un lucur măreţ. Toţi nea-ţi făcut o onoare deosebită fiind aici în mijlocul nostru şi vă mulţumim din suflet".

Unul dintre invitaţii speciali la evenimentul de pe 25 iulie a fost şi bunicul lui Călin Pop care, la rândul său, a scris câteva versuri şi care, invitat să ia cuvântul spunea: "Mă bucur să-l am pe nepotul meu, sunt mândru de el şi mă voi mândri. Îl rog să persiste şi să insiste în ale scrisului, dacă se poate, mai mult în astea credincioase, dar şi laice".
Nu în ultimul rând, Călin a dorit să le mulţumească tutror pentru prezenţă. Mărturisind că are emoţii - ceea ce şi era evident - a dorit să citească şi el câteva versuri din carte pe care tocmai a lansat-o. Era vorba de poezia "Biserica dintre români", poezia lui preferată din carte, poezie despre biserica gazdă a evenimentului, poezie care se încheia aşa:

În tine-au fost aleşi episcopi,
De tine scrie-n cărţi istoria,
Atât de multe amintiri în sânul tău îngropi
Peste tine, Dumnezeu şi-a revărsat mila şi pronia...

Am să mor iubind alatarul tău, îmbrăcat în straie înnoite
Şi icoana Preacuratei, sub care îmi găseam scăparea...
Am să mor în suflet cu poveţele primite
Am să mor iubind pe domnul, strana şi cântarea

Şi în mod special pentru cei care nu au reuşit, nu au avut ocazia să fie de faţă la eveniment, avem şi mai multe fotografii, dar şi o înregistrare video a unei părţi a evenimentului.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS