Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

26
Fri, Apr
106 New Articles

Pugilistii Cosmin Bisioch si Sorin Varga au venit cu medalii de aur si bronz de la Cupa Romaniei

Actualitate
Tools
Typography

Cupa României la box - cadeţi - s-a desfăşurat înperioada 15-17 decembrie la Gilău, competiţie la care CSM Câmpia Turzii a participat cu doi sportivi, ambii la categoria cadeţi: Cosmin Bisioch şi Sorin Ionuţ Varga.

În vârstă de 13 respectiv 14 ani şi ambii practicând boxul din 2012, Cosmin Bisioch a particpat la categoria 34 kg, iar Sorin Ionuţ Varga a participat la categoria 62 kg.

Antrenorul Iouţ Florin Marcel s-a arătat foarte încântat de performanţele celor doi tineri: "Au avut o comportare deosebită. Cosmin Bisioch a făcut un meci formidabil în finală cu Ciprian Dumitru, de la Chimia Râmnicu Vîlcea, care anul acesta a fost campion naţional, şi arbitrii au decis un meci egal, aşadar Cosmin Bisioch a ocupat locul I fiind câştigător al Cupei României. Sorin Varga a pierdut în semifinală cu Toni Ioniţă, de la Ploieşti, astfel câştigând medalia de bronz".


Cosmin Bisioch, Florin Ionuţ Marcel şi Sorin Ionuţ Varga

De asemenea, antrenorul celor doi apreciază cu atât mai mult performanţa lui Cosmin Bisioch, cu cât CSM Câmpia Turzii îşi mai înscrie în palmares o medalie de aur după ce, cu doi ani în urmă, Cătălin Alexandru Feurdean a câştigat Cupa României.

Atât Cosmin Bisioch cât şi Sorin Ionuţ Varga sunt legitimaţi la CSM Câmpia Turzii, chiar dacă ei sunt din comuna Luna şi se antrenează cu Ionuţ Florin Marcel în sala de sport din comuna Luna şi nu la Câmpia Turzii.

"Pentru că nu este un club de box la Luna, ei au fost legitimaţi la Câmpia Turzii. Dar la Luna sunt în total nouă copii între 10 şi 14 ani care practică boxul" mai spunea Ionuţ Florin Marcel care, referindu-se la performanţa lui Cosmin Bisioch din această lună, îşi exprima speranţa că "la anul, la Campionatul Naţional, Cosmin Bisioch va ieşi campion naţional".


Cosmin Bisioch, Laurenţiu Tör, Sorin Ionuţ Varga şi Florin Ionuţ Marcel

Şi cum performanţa trebuia sprijinită, antrenorul a dorit să mai aducă nişte mulţumiri: "Vreau să mulţumesc Primăriei Câmpia Turzii, CSM Câmpia Turzii, domnului primar Laurenţiu Tör de la Luna - care ne-.a ajutat şi ne-a sprijinit - şi vreau să mulţumesc tuturor care au fost aproape de noi şi ne-au ajutat - în special Companiei de Apă Arieş - că fără dânşii aceste rezultate nu se puteau obţine. Şi în primul rând mulţumesc spoortivilor pentru dăruirea şi puterea lor şi voinţa lor de muncă".

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS