Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

19
Fri, Apr
107 New Articles

Primavara cu flori si forme la Tour d’Art

Diverse
Tools
Typography

Pentru galeria Tour d’Art primăvara a început cu o expoziţie. Intitulată „Flori şi forme”, expoziţia deschisă începând cu data de 5 martie 2012 a reunit lucrări de sculptură şi pictură aparţinând a doi artişti plastici turdeni: sculptorul Iosif Stegaru şi pictorul şi graficianul Gavril Nechifor. Vernisajul, însă, a avut loc abia în ziua ulterioară deschiderii, marţi, 6 marte 2012.

Persoana invitată să ţină discursul de deschidere a fost scriitoarea Rosemarie Leoveanu, alături de care, la vernisaj, au mai fost prezenţi, pe lângă expozanţi, şi profesorul Valer Suciu, artistul Manole Ciui, viceprimarul PD-L Mircea Irimie, directorul Casei de Cultură Felicia Răcean, profesorul Dan Zăhan sau candidatul USL Turda la funcţia de primar, Radu Stoica.
Vorbind despre expoziţie, însă, Rosemarie Leoveanu a mărturisit că, la intrarea în expoziţie s-a simţit ca la intrarea într-un spectacol de balet, referirea fiind, cu siguranţă, la cele 17 exponate ale lui Iosif Stegaru. „Am descoperit plastica mişcării surprinsă în aceste crengi şi rădăcini într-un mod extraordinar de estetic. Aproape că am recunoscut ritmurile muzicii pe care le exprimă fiecare” spunea Rosemarie Leoveanu, totodată recunoscând şi că a fost impresionată de numele date de autor lucrărilor, exemplificând cu lucrarea „Spiritul pădurii”, un spirit întruchipat sub formă de flăcări, „adică exact ce distruge pădurea, care se îndreaptă spre lumile spirituale”, anume acel ceva care distruge materia, care poate să ducă înspre lumile spirituale, acolo unde are loc, de fapt, învierrea.
Despre aceleaşi lucrări ale lui Iosif Stegaru, Felicia Răcean spunea că sunt descoperiri pe lângă care noi putem trece adesea fără să le observăm, uneori fiind „mai greu să valorizezi ceea ce a creat natura şi să le aduci în faţa altora ca apoi ei să le descopere şi să spună «se poate să fi văzut şi eu dar n-am văzut ceea ce ai văzut tu»”. Singurul merit pe care şi-l atribuie autorul, însă este acela că a văzut, în elementele despre care se făcea vorbire, lucrarea viitoare, elementele fiind, de fapt, în opinia sculptorului, „nişte deşeuri ale naturii sau, cum foarte bine le-a definit amicul meu, poetul Dumitru Cernea de la Cluj, sunt nişte firimituri ale naturii, pe care natura le-a decantat pe malurile pâraielor”.
În timp ce Dan Zăhan a preferat să felicite scurt expozanţii şi să le mulţumească pentru ce au oferit iubitorilor de frumos, explicându-se, totodată, prin „Faptul că oferiţi cultură, înseamnă, aşa cum spunea Saint-Exupery, că oferiţi setea, restul va rămâne o consecinţă”, directorul Casei de Cultură Turda a preferat să se refere şi la floriule pictate de Gavril Nechifor, celălalt expozant. Şi aşa se face că Felicia Răcean a vorbit despre transparenţa şi nonconformismul unora dintre lucrări, dintre flori, opere care aparţin unui artist răzvrătit în interior, un artist Gavril Nechifor doritor de a nu pune pe pânză forma oarecare, „ci de a exprima, prin culoare, o stare, pentru că fiecare din lucrările domniei sale exprimă o stare, de verticalitate, transparenţă şi translucid”.
Despre expoziţia, Iosif Stegaru a vorbit încercând să motiveze titlul „Flori şi forme” explicând că „maestrul Nechifor ne răsfaţă aici cu nişte tablouri super interesante, cu culori vii, nişte tablouri care ne aduc primăvara în suflet”, despre propriile lucrări sculptorul spunând că le vede situate la graniţa dintre arta decorativă şi sculptură, un dialog între spaţiu şi timp şi asta numai pentru că le-a găsit „în spaţii diferite” şi „în timpi diferiţi”. „Sunt lucrări mai vechi, de 25-30 de ani, sau lucrări de trei luni – sunt cele fără titlu, am lăsat publicului libertatea de a le găsi un titlu”.
De asemenea, Iosif Stegaru simţea nevoia să întoarcă un serviciu. Aşa se face că a şi explicat prezenţa scriitoarei Rosemarie Leoveanu la expoziţia dedicată domnişoarelor şi doamnelor: „am ţinut ca doamna Leoveanu să ne deschidă această expoziţie pentru că nu am uitat perioada în care domnia sa a scos revista de cultură de înaltă ţinută intelectuală şi în care a avut iniţiativa să ne promoveze în două numere succesive pe maestrul Nechifor şi pe mine”, sculptorul încercând şi o tuşă umoristică: „acum am invitat-o să vadă dacă am evoluat sau nu de atunci”.
Aproape ca într-un schimb de amabilităţi Rosemarie Leoveanu a atras atenţia turdenilor asupra valorilor pe care le au în oraşul lor mic şi cu probleme, artişti plastici buni care ar trebui promovaţi şi sprijiniţi, nu doar de către oficialităţi, nu doar de către aceea şi şi aceeaşi oameni care vin la expoziţii, ci chiar toţi cetăţenii ca public, cumpărându-le lucrările. „Într-o zi s-ar putea să ne mulţumească copiii noştri pentru asta”, îşi încheie Rosemarie Leoveanu alocuţiunea de la vernisajul expoziţiei ce poate fi vizitată la galeria Tour d’Art (în strada Republicii, deasupra sediului filialei din centru al Băncii Transilvania) în perioada 5-31 martie 2012.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS