Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

„Conu` Leonida față cu reacțiunea”, avanpremieră fără public la TNAMT

Având în vedere trecerea în scenariul roșu a municipiului Turda, dată de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj, avanpremiera spectacolului „Conu Leonida Față cu reacțiunea” va avea loc fără public, doar în prezența angajaților Teatrului.

„Conu` Leonida față cu reacțiunea” este o comedie clasică scrisă de I.L Caragiale, care va fi pusă în scenă în regia lui Jakab Muriel Manea. Avanpremiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 07 noiembrie de la ora 19.00, în Sala Studio a Teatrului Național Aureliu Manea Turda.

„Micul funcționar la pensie, etern de partea puterii, care dorește republica pentru a avea și pensie și leafă, și nu concepe revoluția decât cu aprobarea autorităților.
Piesa este o demonstrație a “atotștiutorului” neputincios în fața Acțiunii. Caragiale a rămas extrem de “contemporan”, din păcate. DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE! DEȘTEAPTĂ-TE OMULE!” – Jakab Muriel Manea, regizor.

Scenografia spectacolului este semnată Eliza Labancz, iar din distribuție fac parte: Miky Paicu, Ingrid Neacșu, Alexandra Dușa și Cătălin Florea.

„Dacă după cele 14 zile, rata cazurilor COVID-19 va scădea sub 3 la mia de locuitori, spectacolul se va juca în premieră cu public în data de 21 noiembrie, ora 19.00.

Persoanele care și-au luat deja bilete pentru avanpremieră, le pot folosi în data de 21 noiembrie sau se pot prezenta la Agenția de bilete pentru restituirea banilor.” – a declarat Iulia Cuc, PR TNAMT

Rămâneți în siguranță și respectați măsurile impuse de autorități pentru a ne revedea cu bine la Teatru!