Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

„MOFTURI”, spectacol după I.L. Caragiale, în PREMIERĂ la TNAMT

Luna octombrie începe într-o notă minunată la Teatrul Național Aureliu Manea Turda cu premiera spectacolului „Mofturi”, care va conține momente și schițe din opera marelui dramaturg român, Ion Luca Caragiale. Sâmbătă, 3 octombrie, vă așteptăm de la ora 19.00 să ne bucurăm împreună de momente de comedie clasică, menite să ne facă săptămâna mai frumoasă.

„De ce apelăm și astăzi la replicile lui I.L. Caragiale? Probabil pentru că, de sub măștile lui Mache, Lache și Mitică, ne este mai ușor să spunem adevăruri despre școală, familie și politică, despre societate în general, adică să punem ghilimele dramaturgice peste ce gândim și n-avem curajul să spunem.

Dar Caragiale n-a fost întotdeauna un complice blând al metehnelor dâmbovițene. Iată ce-i răspundea lui Al. Vlahuță într-o scrisoare:

„...neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă; nu e pân-acuma dospit cumsecade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda; încă nu știe de cine să asculte - fiindcă nu are deocamdată încredere în nimini...Fript cu lapte, suflă și-n brânză”

Geniul dramaturgului a pus în ramă - cu umor amar - datele genetice ale societății românești de acum mai bine de 100 de ani, cauterizând cu tandrețe balcanică bubele epocii: superficialitatea, prostia fudulă, vorbăria goală, mica înțelegere a traficului de influență, nepotismul, șmecheria de doi bani, adulterul casnic și politic...

O fi Caragiale etern, dar și noi - românii - avem sârguința de a ne păstra obiectivele seculare...” – a declarat regizorul spectacolului, Andrei Mihalache.

Din distribuție fac parte: Vali V. Popescu, Cornel Miron, Anca Markos, Ioan Alexandru Savu, Valentin Oncu, Călin Mihail Roajdă, Miky Paicu, Alexandru Condurat, Raluca Eremei-Bîrză/Amalia Popa, Ingrid Neacșu. Decorul este realizat de Dan Felecan, iar costumele create de către Elena Popa.

Pentru rezervarea biletelor puteți suna la tel: 0264 311 952. Biletele online sunt disponibile pe: www.teatrulaureliumaneaturda.ro sau  www.tomtix.ro/evenimente/8911-mofturi-premier. Pentru a fi la curent cu toate informațiile legate de spectacolele noastre, urmăriți pagina noastră de Facebook: www.facebook.com/teatruturda.

Vă așteptăm cu drag la Teatru!