Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

19
Fri, Jul
94 New Articles

Senatorul USR Mihai Goțiu i-a solicitat Ecaterinei Andronescu inițierea unei anchete la UMF Cluj, după incidentele din campania electorală

USR
Typography

Senatorul USR Mihai Goțiu a depus, în această săptămână, o interpelare oficială în care îi solicită Ecaterinei Andronescu inițierea unei anchete a Corpului de control al Ministerului Educației Naționale (MEN) la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF), din Cluj, în legătură cu scandalul din timpul campaniei electorale, când studenților universității le-a fost interzis să intre în clădire pentru a nu deranja un eveniment PSD, la care erau prezenți premierul Viorica Dăncilă, alături de parlamentari și lideri locali ai partidului.

"Vă solicit să stabiliți cine a fost organizatorul evenimentului (Guvernul, organizația locală a PSD, UMF?), cine a permis și/sau a aprobat subordonarea spațiului universitar unui partid politic, care au fost considerentele academice pentru a accepta organizarea unui asemenea eveniment în spațiul universitar și cine a luat decizia de restricționare a accesului în instituție, inclusiv pentru proprii studenți, și să-mi comunicați concluziile raportului și măsurile luate", arată, în interpelare, Mihai Goțiu, membru al Comisiei pentru Învățământ, cercetare, tineret și sport din Senat.

În cuprinsul interpelării, senatorul clujean detaliază incidentul. "În data de 9 Mai 2019, în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, d-na prim-ministru Viorica Dăncilă s-a deplasat la Cluj-Napoca, unde, împreună cu un grup de parlamentari și lideri ai organizației locale a PSD, a vizitat, printre altele, și Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) "Iuliu Hațieganu" din localitate, instituție aflată în subordinea Ministerului Educației Naționale.

În timpul desfășurării evenimentului politico-electoral, clădirea UMF a fost înconjurată de jandarmi și accesul restricționat, fiind permisă intrarea exclusiv pentru participanții la acțiune. Astfel, am fost martor la momentul în care jandarmii le-au interzis mai multor studenți ai UMF să intre în instituție, la bibliotecă și la alte activități specifice.

Dincolo de ridicolul situației, în care membrii delegației PSD conduse de doamna prim-ministru au folosit căi de acces și de ieșire dosnice, prin parcările de la subsol ori prin capela Bisericii de la Institutul Oncologic, pentru a intra în instituții publice din Cluj-Napoca, rămâne întrebarea: este normal ca, pentru o vizită "de lucru", cum se pretindea a fi cea a delegației PSD (în realitate un eveniment clar electoral), să fie întreruptă activitatea didactică și de cercetare într-un spațiu academic și o instituție publică de învățământ? Mai mult, consider că interzicerea accesului studenților în propria Universitate reprezintă o gravă încălcare a drepturilor acestora, precum și o violare a principiilor pe care se bazează însăși existența spațiului universitar. Când l-am întrebat pe șeful dispozitivului Jandarmeriei cine a luat o asemenea decizie, răspunsul a fost "întrebați-l pe organizator, el ne-a solicitat asta".", precizează Mihai Goțiu.

Senatorul USR i-a mai cerut ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, să spună dacă apreciază că e normal ca astfel de evenimente să aibă loc într-un spațiu universitar în timpul unei campanii electorale și să arate care ar fi baza legală care permite restricționarea dreptului studenților unei universități de a participa la activitățile specifice lor, în spațiul academic.

Biroul parlamentar al senatorului Mihai Goțiu
30.05.2019