Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

Fostul senator Alexandru Cordoş a ieşit din politică. Vezi şi alte informaţii nefăcute publice!

PRU
Typography

Ni s-a confirmat în exclusivitate: fostul senator Alexandru Cordoş a luat decizia să iasă din viaţa politică, pas pe care l-a făcut la fel de discret ca atunci când a intrat în politică, decizie pe care nu doar că a luat-o dar a şi pus-o în practică în urmă cu ceva timp, mai exact în toamna anului trecut.

Pe parcursul dicuţiei pe care am avut-o cu preşedintele filialei turdene a Partidului România Unită, Răzvan Ciortea, a reieşit că fostul preşedinte al filialei judeţene a PRU, Alexandru Cordoş, a renunţat la viaţa politică.

Pentru a afla mai multe detalii direct de la sursă l-am contactat telefonic pe fostul parlamentar ca să aflăm dacă acesta confirmă renunţarea la viaţa politică şi dacă da, care au fost motivele ce se regăsesc la baza acestei decizii.

Deţinător a două mandate de senator din partea PSD şi ulterior devenind preşedinte al filialei judeţene Cluj a PRU şi vicepreşedinte la nivel naţional al aceleiaşi formaţiuni politice, Alexandru Cordoş ne-a mărturisit că în cadrul parcursului politic a încercat să fie cât mai activ, fapt demonstrat şi prin clasarea, de către Institutul de Politici Publice a senatorului pe locuri fruntaşe în ceea ce priveşte activitatea, experienţa, luările de cuvânt sau proiectele de lege în care s-a implicat.

“Acest lucru m-a făcut să îmi neglijez atât familia cât şi activitatea profesională” mărturisea fostul senator observând totodată care sunt efectele curentului schimbării întregii clase politice.

“Am crezut şi cred în zona socială, în faptul că implicarea în politică a oamenilor de calitate şi de bună credinţă este necesară, pentru că, dacă nu, o fac alţii” mai aprecia Alexandru Cordoş care, vorbind, de exemplu, despre implicarea pe partea de societate civilă ca vicepreşedinte al Societăţii Avram Iancu recunoştea că a îmbrăţişat ideea de patriotism, de naţionalism, dar un anţionalism european, nu de nişă, motiv pentru care s-a îndreptat spre Partidul România Unită.

Chiar dacă a decis să renunţe la politică, Alexandru Cordoş spune că “atât atunci cât şi acum” a primit iferte de a se alătura altor formaţiuni politice, însă decizia odată luată ea rămâne aşa, mai ales la momentul de faţă, prioritare fiind cariera, familia şi, în timpul rămas, implicarea, în continuare, pe partea de societate civilă.

“Din păcate evoluţia politică din România m-a făcut să iau această decizie, am hotărât că este mai important să îmi continuu cariera universitară, să aprofundez - am avut foarte mult de lucru - şi să fiu şi alături de familie” a explicat fostul senator.

Referitor la PRU, Alexandru Cordoş a spus că merge înainte, la nivel judeţean a avut rezultate şi că la momentul de faţă pe judeţul Cluj interimatul este asigurat de preşedintele PRU Turda Răzvan Ciortea şi de secretarul general al filialei judeţene a PRU, Sorin Deac, cei doi ocupându-se, totodată, şi de coordonarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare din acest an.

Fostul senator s-a arătat, de asemenea, neplăcut impresionat de faptul că “în momentul când iau o poziţie imediat se găsesc unii sau alţii binevoitori care să sară şi să comenteze”, concluzia fostului parlamentar fiind: “asta pe de-o parte mă bucură pentru că înseamnă că mai contez, însă pe de altă parte clar că există nişte interese şi mă întreb cui îi este frică de faptul ca un senator care a avut două mandate să rămână în viaţa politcă? Poate contează de partea cui aş putea fi, fie ca partid, fie în interiorul unor partide unde sunt tot felul de bătălii”.

Ce alte detalii ne-a mai prezentat fostul senator Alexandru Cordoş depre ulterioara implicare pe partea de societate civilă şi perpectivele bune pe care le-ar putea avea ţara noastră, într-un viitor articol, aici, pe www.AgoraMedia.ro.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS