Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

19
Fri, Apr
107 New Articles

Deputatul PSD Cluj Cristina Burciu susţine drepturile persoanelor vârstnice

PSD
Typography

Deputatul PSD Cristina Burciu s-a adresat ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia-Olguţa Vasilescu, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, pe o temă de interes pentru pensionari, respectiv asistenţa juridică gratuită pentru persoanele vârstnice din judeţul Cluj.

În cadrul unei interpelări parlamentare, Cristina Burciu a subliniat că, potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele vârstnice fără posibilităţi materiale pot primi consiliere juridică gratuită.

„Conform Legii nr.270/2008 pentru modificarea Legii 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice,  pensionarilor li se asigură de către autoritatea tutelară pe a cărei rază teritorială domiciliază, la cerere, consiliere gratuită în vederea încheierii actelor juridice de vânzare-cumpărare, donaţie sau pentru împrumuturi cu garanţii imobiliare care au drept obiect bunurile mobile sau imobile ale persoanei vârstnice respective”, a afirmat parlamentarul turdean, în documentul oficial înaintat conducerii MMJS.

În finalul interpelării, deputatul social democrat a solicitat anumite răspunsuri, pentru buna informare a populaţiei din judeţul Cluj: „1. Cum pot beneficia efectiv persoanele vârstnice de facilităţile oferite de legea amintită?; 2. Câţi pensionari au beneficiat concret de asistenţa juridică gratuită în ultimii ani, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Cluj?”.

„Este important ca oamenii să fie informaţi în legătură cu drepturile pe care le au. Este bine ştiut faptul că persoanele vârstnice au fost de-a lungul timpului victime a numeroase escrocherii, iar legislaţia îi poate proteja de a fi furaţi sau înşelaţi”, a mai afirmat Cristina Burciu.

Biroul de Presă al Deputatului PSD Cluj Cristina Burciu

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS