Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a votat cu o majoritate covârșitoare proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/2021, privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”.
Cristina Burciu, PNL: Modificările Legii cadastrului ajută Primăriile și operatorii economici prin decontarea în două tranșe a lucrărilor cadastrale
Camera Deputaților a adoptat cu o largă majoritate Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare, inițiat de parlamentari din partea PNL. Principala prevedere vizează modificarea şi completarea Legii nr.7/1996, în sensul organizării Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei. De asemenea, personalul acesteia, precum și cel al instituţiilor subordonate, va fi încadrat cu contract individual de muncă.
Cristina Burciu, PNL: Avem nevoie de dinamizarea măsurilor de sprijin şi promovare pe piaţa muncii a femeilor din comunităţile rurale
Aşa cum a fost stabilit iniţial, Ziua internaţională a femeilor din mediul rural se celebrează la nivel mondial, de 26 de ani, în data de 15 octombrie, pentru a conştientiza faptul că femeile de la sate contribuie esențial la bunăstarea familiilor lor şi la dezvoltarea economiei rurale, îmbunătăţirea securităţii alimentare şi eradicarea sărăciei.
Dosarul cu șină și copiile după acte, eliminate printr-o lege votată de Parlament
Odată cu intrarea în vigoare a Legii pentru completarea OUG nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, al cărei coinițiator am fost, votată de plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, relația dintre cetățean și instituțiile statului va fi semnificativ îmbunătățită.
Cristina Burciu, PNL: Reforma sistemului de asistență socială, în centrul preocupărilor guvernului liberal
Îmbunătățirea sistemului de asistență socială, printr-o serie de măsuri concludente, adoptate în scopul punerii în valoare la modul real a conceptului de ajutor social, constituie o preocupare activă a guvernului liberal. Reformele inițiate de PNL în asistența socială sunt ireversibile, acestea aducând predictibilitate, viabilitate și modernizare sistemului.
Cristina Burciu, PNL: Semnarea PNRR, un pas uriaș pentru dezvoltarea și modernizarea României
Recenta vizită la București a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, reprezintă un moment extrem de important pentru viitorul României! Semnarea Planului Național de Redresare și Reziliență, ceea ce înseamnă faptic un angajament politic în valoare de 30 de miliarde de euro, constituie un pas uriaș în eforturile guvernului liberal de a dezvolta și moderniza întreaga societate românească.
Cristina Burciu, PNL: Susținerea agriculturii, o șansă importantă pentru dezvoltarea României
România are nevoie de o continuă transformare a sistemului agricol, esențială în această perioadă de creștere economică, dar dezvoltarea acestuia necesită permanent o muncă asiduă în vederea pregătirii și planificării resurselor, a implicării tuturor factorilor responsabili, precum și a stabilirii priorităților și a măsurilor de intervenție.
Cristina Burciu, PNL: Modificările legislative aduse achiziţiilor publice vor oferi predictibilitate și flexibilizare acestui domeniu de importanță strategică
Guvernul Partidului Național Liberal este preocupat de flexibilizarea și simplificarea activităților din domeniul achizițiilor publice, inițiind în acest sens un proiect de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative destinat acestui sector vital pentru prezentul și viitorul României.
Cristina Burciu, PNL: Noul an şcolar se va desfășura în condiții de maximă siguranță!
Ziua de 13 septembrie a avut o semnificaţie specială pentru învăţământul românesc, dar mai ales pentru copiii care au reînceput şcoala, după o pauză de peste un an, îndrumătorii lor în procesul complex al educaţiei şi formării, dar şi pentru părinţii elevilor, în această perioadă complicată din cauza pandemiei.
Legea privind protecția consumatorului vulnerabil a fost adoptată de Parlament
Camera Deputaților a adoptat cu 281 de voturi pentru și doar o abținere Legea privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Actul normativ este foarte important pentru foarte mulți români, stabilind criteriile de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili, precum și accesul acestora la resursele energetice în vederea satisfacerii nevoilor indispensabile ale gospodăriilor populației.