În calitate de for decizional, Camera Deputaților a adoptat cu majoritate covârșitoare de voturi proiectul de lege inițiat de PNL privind utilizarea și prestarea serviciilor de încredere, care va definitiva toate aspectele legate de folosirea semnăturilor electronice, sigiliului eloctronic, a mărcilor temporale și prestarea serviciilor aferente acestora.
Propunerea legislativă reglementează folosirea tuturor documentelor electronice cărora li s-a aplicat o semnătură electronică, un sigiliu electronic sau o marcă temporală, precum şi stabilirea condiţiilor prestării serviciilor de încredere şi a atribuţiilor autorităţilor şi instituţiilor publice în domeniul prestării acestor servicii.
Promovarea acestui act normativ era imperios necesară în vederea creării cadrului juridic necesar implementării Regulamentului (UE) nr.910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iunie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă.
În prezent, instaurarea încrederii în mediul online este esențială dezvoltării economice și sociale din țara noastră. Dezvoltarea gradului de siguranță a românilor, persoane fizice și juridice, de a iniția relații economice online nu putea fi încurajată decât printr-o solidă securitate juridică și cibernetică a tranzacțiilor, precum și prin siguranța raporturilor juridice derulate în mediul electronic.
Din această perspectivă, creșterea încrederii
cetățenilor și a agenților economici în parafarea unor acte juridice la distanță este fundamentală, în scopul adaptării la noile piețe dinamice și digitalizate.
Agrearea acestei inițiative legislative concretizează din punct de vedere procedural funcționarea unor mecanisme clare și adecvate de identificare electronică a cetățenilor. De asemenea, actul normativ reglementează serviciile care incIud verificarea online a identității persoanelor și a agenților economici, precum și verificarea autenticității documentelor electronice.
Armonizarea legislației României la regulamentele europene din domeniu va determina o schimbare complexă de paradigmă în ceea ce înseamnă identificarea digitală și
semnatura electronică, îndeosebi prin îmbunătățirea modului în care populația și companiiIe tranzacționează și interacționează.
Digitalizarea administrației centrale și locale, precum și a tuturor serviciilor publice oferite populației de către stat, este un deziderat asumat de Partidul Național Liberal, noul act normativ înscriindu-se în reușitele palpabile obținute în acest sens, în beneficiul fiecărui român.
Am votat acest proiect de lege din considerentul că aplicarea acestuia elimină necesitatea prezenței fizice a unei persoane ca și condiție obligatorie pentru a-i verifica identitatea, sporind astfel încrederea românilor în garanțiile suplimentare aplicate prin noile mecanisme de identificare digitală și utilizarea semnăturii electronice.
Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU