Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

19
Fri, Jul
82 New Articles

Cristina Burciu, PNL: 200 de noi companii vor primi finanțări pentru investiții și dezvoltare, prin suplimentarea bugetului Programului IMM PLUS

PNL
Typography

Guvernul României și-a însușit propunerea conducerii PNL a Ministerului Finanțelor privind creșterea alocării financiare a Programului IMM Plus cu aproximativ 2,5 miliarde lei, suma totală a bugetului destinat acestui ajutor de stat fiind acum de 15 miliarde lei.

Suplimentarea bugetului IMM PLUS reprezintă o consecință binevenită la cererile formulate în acest sens de către mediul de afaceri, un număr considerabil de unități economice exprimându-și dorința de a beneficia de sumele asigurate prin program. Mărirea sumelor destinate susținerii IMM-urilor va avea ca efect direct acordarea ajutoarelor de stat destinate dezvoltării și investițiilor pentru încă 2.000 companii.

Valoarea maximă a finanțărilor acordate unui beneficiar nu poate depăşi 5.000.000 lei pentru creditele/liniile de credit pentru finanţarea capitalului de lucru, respectiv 10.000.000 lei pentru creditele de investiţii, cu excepţia beneficiarilor din domeniul agriculturii primare, acvaculturii şi pisciculturii, pentru una sau mai multe activităţi finanţate, pentru care valoarea maximă a finanţării este de 5.000.000 lei.

Programul IMM Plus are mai multe componente, care se adresează atât entităților economice, cât și Primăriilor din țară, valoarea granturilor acordate acestora fiind de până la 2.250.000 de euro.

Prin intermediul schemei de ajutor de stat, vor fi susținute financiar realizarea de investiții sau accesarea de credite pentru capital de lucru, refinanțări, precum și înființări de firme din domenii esențiale, precum agricultură, construcții, energie, alte sectoare productive.

Finanțările destinate unităților administrativ teritoriale vizează acordarea de facilități de garantare de către stat, în mod transparent și nediscriminatoriu, pentru creditele necesare derulării investițiilor în dezvoltare rurale, atât fermierilor și IMM-urilor, cât și întreprinderilor mari.

Sunt încrezătoare în succesul implementării acestor instrumente financiare esențiale pentru evoluția mediului de afaceri autohton, în scopul dezvoltării afacerilor, creării de noi locuri de muncă și stimulării inovației și spiritului antreprenorial.

PNL este un sprijinitor consecvent al mediului de afaceri, prin adoptarea unor politici publice adecvate pentru susținerea acestuia, în scopul asigurării unei creșteri economice sănătoase, durabile și sustenabile.

Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS