Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

23
Tue, Apr
110 New Articles

Cristina Burciu, PNL: Dezvoltarea şi modernizarea comunităţilor locale, un obiectiv în plină realizare prin PNRR

PNL
Typography

Guvernul condus de liberalul Nicolae-Ionel Ciucă continuă să se implice în realizarea obiectivelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență, care presupune sume importante investite în următorii ani pentru dezvoltarea generală a țării și bunăstarea cetățenilor.

În acest context, primul ministru a girat semnarea primelor șase contracte finanţate din PNRR, acestea fiind selectate în cadrul apelurilor de proiecte pentru prima rundă din Componenta 10 „Fondul local” - dezvoltarea durabilă urbană şi rurală.

Cele şase contracte de finanţare au fost încheiate între autorităţi publice locale şi Guvern, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Investițiile respective au o valoare de aproximativ 7,2 milioane de lei şi vizează reformarea şi digitalizarea instrumentelor de planificare teritorială şi urbană, la nivelul autorităţilor publice locale.

Lăudabil este că proiectele respective, care presupun elaborarea/actualizarea documentelor de amenajare a teritoriului şi de planificare urbană, în formatul adaptat pentru Sistemul Informaţional Geografic, sunt contractate la doar o lună de la deschiderea platformei de depunere a proiectelor.

De remarcat este că anterior au mai fost definitivate alte şapte contracte finanţate prin PNRR, din Componenta 5 – „Valul Renovării”, pentru care au fost depuse peste 1.437 de cereri de finanţare, care vor beneficia de suma de 2,4 miliarde de euro.

În cadrul componentei „Fond Local”, Guvernul finanțează prin PNRR o serie complexă și variată de investiții publice, a căror beneficiari direcți sunt autorităţile administraţiei locale. În consecință, primarii își vor prioritiza investițiile dezvoltării comunităților locale exact pe necesitățile prezentului, de la achiziţia de mijloace de transport nepoluante, la construirea de locuinţe eficiente energetic pentru tineri specialişti în sănătate şi educaţie, sau de la reabilitarea clădirilor publice, la construirea de piste de biciclete sau staţii de încărcare electrică.

Consider meritoriu faptul că România se află în graficul scontat în ceea ce privește îndeplinirea reformelor din PNRR, actualmente fiind în plină desfășurare procedurile de parafare și semnare a noi contracte, pe toate domeniile Planului.

Executivul este dinamizat la maximum pentru a face exact ceea ce trebuie, astfel încât tot ceea ce țara noastră și-a propus prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să se concretizeze în favoarea directă a cetăţenilor.

În concluzie, este apreciabil ritmul adoptat de toate instituțiile implicate pentru ca proiectele și reformele PNRR să se deruleze în termenele stabilite, astfel încât noile investiții să producă plus valoare și o viață mai bună pentru toți românii, în cel mai scurt timp posibil.

Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS