Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

18
Thu, Apr
113 New Articles

Cristina Burciu, PNL: Guvernul Ciucă a aprobat finanțarea modernizării liniei de cale ferată Cluj Napoca - Episcopia Bihorului

PNL
Typography

Guvernul Nicolae Ciucă a adoptat în ultima ședință a Executivului Hotărârea de Guvern nr. 25/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor”, lucrare de utilitate publică de interes naţional.

Conform acestui act normativ, finanţarea acestui proiect extrem de important pentru infrastructura României se va realiza din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A., precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. Valoarea totală a investiției este de peste 9,4 miliarde lei, iar durata de execuție a lucrărilor este de 48 de luni.

Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor este un program inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență, iar în urma finalizării investiției vom avea o legătură rapidă, de mare viteză, între Cluj Napoca și granița cu Ungaria.

Potrivit HG 25, se vor electrifica și reabilita 166 de filometri de traseu de linie de cale ferată. Acest fapt va da posibilitatea unei rulări medii cu viteze maxime de 80 km/h, pentru transportul de marfă, și de 120 km/h, pentru trenurile de călători, pe întregul tronson.

Marea majoritate a lucrărilor aferente acestui obiectiv investițional major vor fi efectuate pe pe calea ferată existentă în prezent, excepție fiind unele zone ce necesită mărirea razelor curbelor. În aceste condiții, vor fi optimizate substanțial condițiile și regimul de circulație, asigurându-se, în același timp, parametrii eficienți în vederea desfășurării circulației feroviare de mare viteză.

Salut cu bucurie adoptarea acestui act normativ, în speranța că vom avea în cel mai scurt timp posibil o rețea feroviară modernă, demnă de un stat european care se respectă.

Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS