Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

Cristina Burciu, PNL: Guvernul liberal finanțează consistent sistemul național de sănătate

PNL
Typography

Guvernul PNL a aprobat zilele trecute proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), semnat la Bucureşti în 11 iunie 2021.

Acesta presupune o  finanţare adiţională în valoare de 150 de milioane de euro, destinată susţinerii Proiectului privind reforma sectorului sanitar - îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar.

Prin intermediul sumei respective, va fi asigurată continuarea şi finalizarea activităţilor prevăzute în cadrul proiectului privind reforma sectorului sanitar, finanţat iniţial cu 250 de milioane de euro. Cele 150 de milioane de euro vor fi investite, în principal, în lucrările de execuţie şi achiziţia de echipamente pentru centrele de arşi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” şi Spitalului Clinic de Urgenţă Târgu-Mureş, pentru modernizarea sistemului de telemedicină şi îmbunătăţirea reţelei de screening pentru cancerul cervical.

Salut această alocare din partea Executivului Partidului Național Liberal a fondurilor considerabile destinate sistemului de sănătate, cu convingerea că modernizarea celor două instituții etalon ale medicinii românești va avea ca rezultat salvarea vieților oamenilor aflați în suferință.

Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS