Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

Cristina Burciu, PNL: Persoanele vulnerabile primesc sprijin guvernamental pentru a se integra pe piața muncii

PNL
Typography

Reanalizarea prevederilor Strategiei Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă 2021-2027 și ale Strategiei naționale privind incluziunea socială precum și reducerea sărăciei pentru perioada 2021 – 2027, sunt prioritățile actuale ale Guvernului României.

În această perioadă dificilă pentru noi toți, Guvernul Florin Cîțu este preocupat de diminuarea efectelor nefaste ale pandemiei în rândul persoanelor vulnerabile. Mii de români sunt în risc major din acest punct de vedere, iar un număr însemnat de persoane cu nevoi speciale nu au beneficiat până acum de susținere din partea statului.

Pentru a veni concret în sprijinul acestora, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a demarat o campanie națională destinată românilor cu probleme sociale și materiale, atât prin ajutoare directe, cât și prin acțiuni de susținere în vederea obținerii de locuri de muncă.

Deciziile adoptate de guvernanți vizează susținerea persoanelor vârstnice de peste 65 de ani care nu beneficiază de pensie sau alte venituri, prin acordarea de ajutoare sociale.

De asemenea, vor fi diversificate toate formele de servicii sociale minime obligatorii dedicate seniorilor noștri cu dificultăți, deoarece riscul de sărăcie și excluziune socială este major pentru această categorie a populației.

Pentru românii apți de muncă din familiile care primesc ajutor social, Guvernul a hotărât prelungirea acordării acestor drepturi cu încă șase luni după ce ei se angajează, fapt ce stimulează în aceeași măsură și angajatorii, având ca efect crearea de noi locuri de muncă.

Beneficiarii de venit minim garantat sunt la rândul lor sprijiniți pentru a se integra pe piața muncii, prin acordarea de bonificații pentru acoperirea cheltuielilor de transport, în cazul în care participă la cursuri de formare profesională.

Nu în ultimul rând, Ministerul Muncii a încheiat un protocol cu Ministerul Educației privind extinderea programul „A doua șansă”, prin care va crește numărul angajaților din segmentul populației vulnerabile. Îmbunătățind accesul la educație, românii cu probleme vor avea șanse sporite de a se califica în meserii cerute în prezent pe piața forței de muncă, precum și a se angaja mai ușor.

Apreciez determinarea Guvernului Cîțu de a regândi și repoziționa sistemul social în timp real, cât mai urgent posibil, categoriile defavorizate ale populației fiind în centrul preocupărilor noastre în această perioadă de criză.

Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS