Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

Cristina Burciu, PNL: Construcția de spitale noi, un angajament asumat al Guvernului Florin Cîțu

PNL
Typography

Planul Național de Redresare și Reziliență este în fază avansată de lucru, astfel încât acest document vital pentru dezvoltarea României în următorii ani urmează să fie finalizat și înaintat Comisiei Europene. Ideea dezideratului PNRR este de a ajuta țara noastră să pună în aplicare reformele, precum și de a finanța costurile necesare acestui demers pe termen scurt.

Intenția Cabinetului Florin Cîțu este clar orientată spre investiții, deoarece creșterea economică și reprezentarea acesteia în calitatea vieții oamenilor constituie obiectivele principale ale programului de guvernare al PNL și al coaliției. În acest context, resursele alocate prin PNRR se vor concentra exclusiv pe proiectele de investiții, mai ales în domeniile unde România a rămas în urmă - infrastructură, transport feroviar, spitale noi.

De altfel, angajamentul ferm al Guvernului este de a construi spitale noi, deoarece astfel de investiții nu au fost deloc realizate după 1989, iar prin PNRR vor fi alocate sume considerabile pentru acest capitol.

Singura condiție pe care trebuie să o îndeplinim în vederea realizării acestui obiectiv ambițios este ca noile spitale să fie finalizate până în 2026.

În același timp, este de remarcat faptul că Guvernul nu va introduce noi taxe, așa cum eronat se încearcă să se inducă în mentalul colectiv. A iniția noi taxe sau să le crești pe cele existente, într-o perioadă în care dinamica economiei este sub potențial, este un gest care ucide economia, iar Executivul este conștient de acest lucru. România are resurse de venit în economie, tot ceea ce ne mai trebuie fiind doar o mai bună colectare, o țintă ce poate fi atinsă utilizând dinamic sistemul de digitalizare de care dispunem.

Aceasta este o altă condiție prin care putem reduce deficitul bugetar până în anul 2024. Dacă îi folosim eficient şi inteligent, banii pe care-i are România ne va ajuta să și investim, dar și să ajungem la un deficit de 3%.

Nu în ultimul rând, în ciuda perioadei grele traversate în ultimul an, Executivul a decis continuarea măsurilor de sprijin al populației, pentru a face față efectelor pandemiei. Astfel, a fost prelungită acordarea şomajului tehnic pentru zonele economice aflate încă în dificultate din cauza pandemiei, precum și măsurile de stimulare a agenților economici care încurajează telemunca.

Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS