- comunicat -
Ziua Mondială a Sănătăţii, reprezintă pentru întreaga lume oportunitatea de a conştientiza o problemă specifică de sănătate publică, considerată prioritară la nivel global, de către Organizaţia Mondiala a Sănătatii.
În acest an, tema pentru Ziua Mondială a Sănătăţii o reprezintă "Siguranţa Alimentelor", o temă de maximă importanţă pentru sănătatea publică, care include în egală măsură responsabilităţi ale producătorilor, ale furnizorilor, vânzătorilor şi consumatorilor de alimente.
Alimentele nesigure, dincolo de cele peste 200 de maladii pe care le genereaza, au un impact negativ şi asupra dezvoltării socio-economice prin împovărarea sistemelor de sănătate, afectarea economiilor naţionale, a turismului şi comerţului.
Scopul acestei campanii iniţiate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, este unul de sensibilizare a sectoarelor guvernamentale prin realizarea de campanii de conştientizare a tuturor celor implicaţi în lanţul alimentar: fermieri, producători, comercianţi, personal medical şi nu în ultimul rând consumatori.
Este la îndemâna fiecăruia dintre noi să respecte normele de igiena şi siguranţă a alimentelor, să facă alegerile corecte, sănătoase şi nutritive atât pentru noi cât şi pentru copiii noştri.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, doresc să-mi exprim aprecierea pentru întreg personalul medical din sistemul românesc de sănătate, pentru efortul constant şi sacrificiul pe care nu de puâine ori îl fac pentru salvarea de vieţi omeneşti, în condiâii precare şi minimale.
Consider că domeniul sănătăţii trebuie revigorat prin investiţii, prin proiecte de modernizare, ridicat la standarde occidentale iar salariile personalului medical să atingă salariile de la nivel european, astfel încât să avem un sistem sanitar centrat cu adevărat pe nevoile cetăţeanului.
Deputat PC de Turda,
Mircea Vicenţiu Irimie