Şi în acest an, Moş Nicolae a fost prezent la centrul de zi "Spiriduşii" de la Câmpia Turzii. La fel ca şi cu alte ocazii, Moşul a fost ajutat de organizaţia de femei a PNL din municipiu.
Dulciurile şi jucăriile au fost ambalate frumos în pungi şi oferite micuţilor care, când au auzit că vine Moşul, l-au aşteptat cântând despre drumul greu pe care Moş nicolae l-a parcurs ca să ajungă la ei, drum parcurs prin nămeţi pentru a putea ajunge la fetiţe şi băieţi.
Apariţia Moşului a fost o adevărată încântare pentru copiii de la centrul de zi "Spiriduşii" iar Moşul a avut răbdare cu fiecare să îi ia pe genunchi şi să îi asculte cum spun poezi sau cum cântă. Dar apariţia darurilor a distras atenţia micuţilor de la poezii sau cântecele, copiii fiind mult prea preocupaţi să verifice pacheţelele primite în dar. cu toate acestea, însă, şi-au făcut puţin timp să mai cânte, împreună, câte un cântecel pentru Moş.
"Organizaţia OFL Câmpia Turzii a înţeles, pentru al treilea an consecutiv, să aducă un zâmbet pe faţa copiilor defavorizaţi pe care îi avem în municipiul Câmpia Turzii", spunea preşedintele organizaţiei locale a PNL, Dorin Lojigan, care, totodată, a profitat de ocazie pentru a ura tuturor cetăţenilor municipiului "La mulţi ani!" şi "Sărbători fericite!".
În calitate de vicepreşedinte al OFL Câmpia Turzii, Maria Goga a urat tuturor un Crăciun fericit şi linişte în suflete, cu referire la acţiunea de pe 5 decembrie adăugând: "Ne bucurăm că am adus un zâmbet copiilor şi sperăm să putem face mult mai mult decât am făcut astăzi".
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS