Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

Cristian Matei multumeste alegatorilor

Diverse
Typography

În calitate de lider al PSD Turda, ţin să le mulţumesc tuturor alegătorilor pentru încrederea acordată prin voturile lor, care s-au îndreptat în numar mare către Uniunea Social Democrată. Astfel, după mulţi ani de dominaţie "portocalie", Turda şi întreg judeţul Cluj au redevenit centre ale social democraţiei româneşti şi europene, mulţumită cetăţenilor care au considerat că USD reprezintă şansa pentru o Românie modernă şi performantă, mândră de statutul său în Europa.

Acest vot masiv pro USD ne obligă mai mult ca oricând să muncim în folosul comunităţii, încercând să transformăm Turda într-un oraş European, unde fiecare cetăţean să aibă şansa unei vieţi decente şi demne.
Totodată, doresc să îmi exprim recunoştinta faţă de colegii de partid, respectiv faţă de colegii de alianţă pentru munca depusă în această campanie, fără de care aceste rezultate nu ar fi fost posibile, rugându-i însă să păstreze în continuare aceeaşi conduită şi seriozitate ca şi până acum, pentru a putea realiza împreună toate obiectivele pe care ni le-am propus, conferind stabilitate mişcării social democrate din urbea noastră.
Nu în ultimul rând, doresc să le mulţumesc pentru prezenţa la vot şi cetăţenilor care au avut alte opţiuni politice decât USD, deoarece democraţia constă în exercitarea drepturilor, iar dreptul la vot, dreptul de a alege, este un drept "sfânt" pentru care mulţi dintre strămoşii noştri s-au jertfit, astfel încât azi fiecare cetăţean să poată participa la construirea viitorului ţării prin votul său liber şi democratic.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS