România ocupă locul 5 în Uniunea Europeană la numărul de semnături strânse pentru inițiativa cetățenească europeană My Voice, My Choice, care solicită garantarea accesului la avort sigur în toate statele membre. 74.000 de români și-au exprimat sprijinul, depășind de trei ori pragul minim necesar pentru țara noastră, stabilit la 23.000 de semnături.
La nivel european, inițiativa a reușit să adune 1,2 milioane de semnături, atingând obiectivul stabilit. România s-a clasat pe locul 5, după Franța, Germania, Italia și Finlanda.
„Românii vor ca avortul să fie accesibil”, transmit inițiatorii. În prezent, 8 din 10 spitale publice din România nu oferă acest serviciu,arată o cercetare realizată de Asociația Moașelor Independente în 2024. Acest lucru limitează grav accesul femeilor la drepturi fundamentale în materie de sănătate reproductivă.
Europarlamentarul Nicu Ștefănuță, ambasador al inițiativei în România, a contribuit direct la campanie, inclusiv prin strângerea a 3.000 de semnături în stradă alături de peste 100 de voluntari ai inițiativei. „Da, putem fi printre primii și în clasamente pozitive!”, a declarat acesta. „Martie este declarată de unii drept luna pentru viață. Noi schimbăm narativa: martie devine luna în care reafirmăm dreptul femeilor de a decide asupra propriului corp.”
Inițiativa va merge acum în etapa următoare, în care instituțiile europene sunt chemate să răspundă cererii celor 1,2 milioane de cetățeni. Organizatorii fac apel la unitate între partidele europene pentru a garanta acest drept fundamental în întreaga Uniune Europeană.
Semnăturile pot fi încă înregistrate online, pe website-ul dedicat al Uniunii Europene, iar lupta pentru acces la avort continuă.
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS