Optimiştii

Spre exemplu de data asta a venit rândul băsiştilor de la Câmpia Turzii să umple spaţiul public cu ceea ce vor ei, cu ceea ce ar schimba ei, cu ceea ce... şi cu ceea ce...

Pentru ofticoşi, neadaptaţi şi inadecvaţi, precizăm doar că utilizarea termenului de "băsişti" nu e de la noi pentru că, sanchi, aşa vrem noi sau aşa ne place nouă. Nu! E pentru că aşa le place lor, pentru că ei consideră asta un fel de mândrie, un fel de element distinctiv, definitoriu care - fie vorba-ntre noi - chiar nu ştim la ce ajută.

Oricum, reprezentanţii Mişcării Populare şi-au îmbrăcat ţinuta adecvată şi, odată cu inaugurarea noului sediu, au găsit prilej să iasă şi cu crampoanele înainte. Doar că erau pantofii sport de gală, cei cu crampoane de bumbac, sau de vată. Şi asta din cel puţin două motive. Odată pentru că sunt conştienţi că au şi ei un trecut sau - cei mai noi mepişti - îşi asumă un trecut al celor cu care s-au alăturat şi parcă ar putea fi imprudent să faci gălăgie dintr-o astfel de poziţie, apoi pentru că de la înălţimea de cinci procente (sau şase, sau şapte, sau 99?!?! - dar la procente vom reveni) nu se cade să latri mai tare decât un pechinez complexat de înălţime.

Aşa că - cel puţin deocamdată - trebuie să încalţi crampoanele de bumbac şi să aştepţi, cvasiparazitar, momentul gen "Dragă Stolo!", ca să te cocoţi la putere unde să faci ceea ce lumea ştie că ai făcut şi pentru care a ieşit în stradă să te dea jos. Dar într-o ţară care ţine minte maxim ultimele 15 minute, s-ar putea să ai o şansă.

Apropo, ca idee, oare de ce s-au dezis de PMP şi acum îşi spun doar MP dar păstrează aceeaşi siglă şi aceeaşi oameni? Poate pentru că atât de proşti îi cred pe alegători? Dar asta a fost doar aşa, un intermezzo...

Ceea ce ar trebui să ne surprindă - într-o societate normală - şi, din nefericire, nu ne surprinde, este ardoarea cu care politicienii (şi aici, ce să-i facem, ne referim la cazuri particulare care se mişcă popular) fac din inconsecvenţa discursului un ceva pe care îl îmbracă în staniol sclipitor pe care să-l vândă boşimanilor în ale simţului normalităţii drept podoabă veritabilă.

Şi vorbim de inconsecvenţă pentru că hilaritatea discursului pare să fie ceva la ordinea zilei.

Doar de amuzament - amuzamentul nostru, că al lor nu prea pare a fi, deşi îl mimează - o să amintim că în timpul discursului său, preşedintele MP Câmpia Turzii, Marian Morar, tot spunea că nu doreşte să se întindă cu vorba. Ba chiar a spus că doreşte să fie scurt, argumentând sec: "eu sunt scurt întotdeauna, nevasta mea vă poate confirma chestia asta".

Să râdem? Să plângem? Nu ştim... Dar ceea ce ştim sigur este că ne e jenă să o întrebăm pe doamna domnului Morar dacă domnul Morar este într-adevăr atât de scurt pe cât se laudă că ar putea confirma chiar nevasta.

Înţelegem că Marian Morar se doreşte un om cu simţul umorului şi poate şi de aceea preferăm să menţionăm că gafele tocmai atunci apar, când treci de limita autoironiei şi-o iei vesel prin lucerna discursului.

Spre exemplu, dorind să mulţumească celor din Mişcarea Populară Câmpia Turzii, Marian Morar spunea ceva de genul: "Vreau să mulţumesc echipei Mişcării Populare din Câmpia Turzii care sunt, din punctul meu de vedere, nişte oameni deosebiţi. Asta glumeam înainte, că dacă ne-am lua după valoarea fiecăruia ar trebui să stau eu acolo (n.r.: în spate) şi restul, toată lumea din partid, în prezidiu. Dar ce să facem? Locurile-s puţine la masă şi probabil eu îs mai înfigăreţ, aşa că am apucat aici în centrul atenţiei".

Of, of, măi, măi... (asta ca să nu pierdem referirile la genul de muzică preferat de mentorul spiritual al mepiştilor)!

Adică dacă toţi cei "din spate", prin valoarea pe care o au, ar trebui să stea la prezidiu iar Marian Morar să stea în spate, asta înseamnă că în frunte, la prezidiu, sunt promovaţi cei mai lipsiţi de valoare oameni din Mişcarea Populară Câmpia Turzii. Chiar mai mult, nu sunt promovaţi, şi se înfig ei, pentru că sunt mai înfigăreţi, fapt recunoscut chiar de înfigăreţul Marian Morar. E adevărat, în exact situaţia explicată, unii ar putea să renunţe la apelativul "înfigăreţ" în favoarea altui apelativ, gen "oportunist". Pentru că - nu-i aşa? - oportunist e cel care se înfige peste tot, chiar scurt fiind, şi profită de orice pentru a-i fi bine sieşi. Şi să ne înţelegem foarte bine: chiar dacă aici s-a amintit termenul de oportunist, să ştiţi că nu are nicio legătură cu faptul că Marian Morar a fost, până în 2012, consilier PIN (Partidul Iniţiativa Naţională), apoi a candidat pentru postul de primar din partea UNPR (Lavinia Şandru, etc...), apoi parlamentarele din acelaşi an 2012 l-au prins în PP-DD alături de Ioan Moldovan, ca acum să ducă stindardul Mişcării Populare. Nu, nici vorbă!... (Acuma aşa, ca idee, ce ne sperie pe noi este ca nu cumva Marian Morar să devină un nou Avram Gal, să treacă pe la toate partidele şi să iasă mereu pe locul doi, perspectivă din care Avram Gal s-ar putea spune că a ajuns la vârful carierei de candidat, reuşind să ocupe locul doi în executiv pentru o perioadă de timp).

Pe de altă parte, majoritatea celor enunţate în paragraful de sus cad în momentul în care luăm de bună o altă afirmaţie din contextul pe marginea căruia s-a construit "disertaţia" de mai sus: "Asta glumeam înainte..."

Adică dacă toată povestea cu oamenii de valoare care ar trebui să stea la prezidiu este o glumă, deci nu este o realitate, înseamnă că echipa Mişcării Populare Câmpia Turzii nu e valoroasă, ceea ce s-ar putea să nu convină echipei.

Ce să-i facem? Asta a spus Marian Morar în public, asta comentăm. Vorba bancului: nu noi am început!...

Şi, pe final, ca să revenim la procente, ne amintim că acelaşi Marian Morar insista cu metafora potrivit căreia partidele mari să nu considere Mişcarea Populară o mireasă numai bună de luat de nevastă, adică Mişcarea Populară este importantă, contează, ea e, de fapt, potrivit aceleiaşi metafore, mirele, adică pilonul important şi, spuneau toţi de la prezidiu, va oferi surprize mari.

Mai la vale, însă, în conferinţa de presă, Rareş Rusu - preşedinte MP Cluj-Napoca - făcea apologia unui partid din China care, cu 4-5 procente, ţinea în joc scena politică atât de mult încât a obţinut funcţii extrem de importante în guvernul chinez. Adică să fie vorba de un fel de troc politic (că ne era greu să puneam fonemele din "troc" la un fel de feminin)? Păi dacă e pe principiul îţi dau ce vrei şi îmi dai ce vreau ca să fim ambii satisfăcuţi pe moment, oare nu mai mare dreptate aveam noi când îl întrebam pe Marian Morar dacă nu cumva marile partide vor considera MP mai degrabă o amantă decât o mireasă (mireasa înseamnă nuntă, însurătoare, copii, facturi de plătit, rate la bancă...)? Păi nu, susţin mepiştii, pentru că ei sunt, de fapt, mirele!

Cum ar veni, în aceeaşi paradigmă noi suntem puternici, noi suntem capabili să oferim surprize mari, noi suntem bărbatul în casă, dar spunem toate aceste lucruri de la înălţimea câtorva procente pentru că - iată! - partidul chinez cu câteva procente e tare şi noi putem fi tari doar cu câteva procente.

Ba când am întrebat dacă nu cumva Mişcarea Populară se luptă, de fapt, pentru statutul de UDMR, mepiştii au mai mustăcit puţin şi conferinţa de presă a mers mai departe în cam acelaşi sens.

Şi, apropo, celor cărora aveţi de gând să vă aflaţi în treabă cum că iar comentăm fragmente de frază şi ne legăm de amănunte, de cuvinte, fără să vedem ansamblul, vă spunem doar atât: tocmai că vedem ansamblul, pentru că, dacă aţi mai fi citit câte ceva în viaţa asta, inevitabil vă loveaţi de expresia "diavolul se ascunde în detalii", adică detaliile sunt cele care contează, pentru că ele fac întregul, iar ansamblul ăla la care ne invitaţi să ne referim, este cel la care tocmai ne referim prin referirea la detaliile care îl compun. Pentru că dacă nici asta nu aţi înţeles, puteţi merge liniştiţi să mai ascultaţi o manea, apoi să adormiţi la adăpostul necunoaşterii, adică să vă culcaţi liniştiţi la loc, pentru că v-aţi trezit în epoca greşită.