Exită momente când viaţa te ia prin surprindere. De exemplu, cine ar fi crezut că la ani buni după ce a terminat clasele primare, cineva găseşte dificil cititul simplu de pe o foaie şi încurcă unele cuvinte sau le pronunţă cu... intermitenţe.
Şi nu e vorba de orişicine, ci de cineva care era preşedintele de şedinţă în Consiliul Local Câmpia Turzii, cineva care a luat voturi de la oameni, pe care cetăţenii l-au învestit cu încrederea lor. Mă rog, nu direct, că era pe o listă, că dacă ar fi fost “uninominale” la nivel de consiliu local, chiar, cine ştie...
Ei bine, este vorba de nimeni altcineva decât Adrian Antal, consilier (de ceva vreme) PNL - da, da, partidul ăla căruia i-a ajuns păpuşarul şef pe avarii printre protestatari - consilier despre care se spune inclusiv că nu este străin sau departe de lumea “selectă” a revoluţionarilor.
Bine, spunem noi, aşa, că îi este greu să citească, dar credem că, de fapt, e vorba de cu totul altceva! A apărut un nou semn de punctuaţie acuma, mai nou, dar care nu poate fi văzut de oricine, care se arată doar unora, un grup restrâns, doar celor aleşi, care merită: este vorba de piedică.
Ei bine, ca semn de punctuaţie, piedica este o îmbinare măiastră între virgulă, punct şi puncte de suspensie şi - cel mai important - piedica nu se pune doar între cuvinte ci şi în interiorul acestora fie pentru a da sensuri noi, fie pentru a prosti dar mai ales ridiculiza cititorul. În plus, piedica are atuuri mult mai puternice decât restul semnelor de punctuaţie fiind în stare să transceandă textul şi să se instaleze inclusiv pe corzile vocale ale cititorului. Dar asta doar în cazuri excepţionale!
Iată un exemplu - oferit chiar de către Adrian Antal, unul dintre cei aleşi - despre cum se citeşte cu noul semn de punctuaţie:
Aşa după cum se poate vedea, piedica este atât de puternică încât atunci când apare în text lasă cititorul cu impresia că îşi pierde echilibrul, că i se taie genunchii discursului şi că mai-mai cade pe jos.
Câteodată piedica e mai uşoară şi doar dezechilibrează puţin cititorul însă există momente în care, dacă se manifestă pregnant, piedica poate lăsa auditoriului impresia că cititorul abia dacă se mai poate ridica de jos şi să se şteargă de praf pe sacou şi cravată după ce a căzut lat ca lemnul... ca lemnul de limbaj de care mai e în stare.
Dacă doriţi să revedeţi întreaga şedinţă şi cum se burzuluia Adrian Antal în toată spelndoarea simplităţii sale - după care, spre final, devine mieluşel ca în urma unui semn nevăzut - vă poftim să vă delectaţi ca şi cum ar fi vorba de un necunoscut.
