Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

24
Sat, Feb
121 New Articles

Gaina off-topic

Cu gura plină
Tools
Typography

Manifestarea organizată la Turda de Societatea Culturală Filarmonia Cluj pentru a marca atât lansarea de carte cât şi expoziţia semnate, ambele, Călin Vasile Plăcintar, a fost un bun prilej de amintiri şi chiar rememorări pentru unii din cei prezenţi. Momentul de plecare al rândurilor de mai jos nu a fost neapărat faptul că persoana din centrul atenţiei a fost elev al actualului „Liviu Rebreanu”, cât o anumită luare de cuvânt în acest sens.

Mai precis, profesorul Ioan Găină, fost cadru didactic la actualul Licau „Liviu Rebreanu” (fost Grup Şcolar de Chimie Industrială, fost Liceul de Chimie nr. 1 etc.) făcuse un uşor parcurs înapoi în timp. Definind evenimentul la care tocmai era prezent ca fiind unul ce face un pas spre definirea autorului, profesorul vedea în tânărul din faţa sa mândria întruchipată pentru liceul pe care tânărul l-a absolvit.
Discursul profesorului Ioan Găină a început să scoată şpan abia în momentul în care vorbitorul a început să reverse regretul că niciunul dintre membrii comisiei de cultură a Consiliului Local Turda nu a fost prezent la eveniment, cu atât mai mult cu cât „lucrarea (volumul lansat – n.r.) reprezintă Turda, iar dânşii (membrii comisiei amintite – n.r.) ne reprezintă pe noi”. Profesorul n-a precizat, însă, dacă aceşti membri au fost invitaţi sau nu la eveniment.
Parţial pe ulei şi pe lângă eveniment a început să alunece discursul aceluiaşi profesor Găină când acesta, profesorul, a început să adune la năframă mâhnire după mâhnire cum că „niciunul dintre noi, dascălii, nu ne-am gândit că va încolţi un asemenea sâmbure...”. Sâmburele era, normal, Călin Vasile Plăcintar devenit acum – potrivit paradigmei lui Găină – plantă.
Păi dacă tot sunt aşa de mâhniţi dascălii cum că n-au văzut sâmburele, oare nu mai corect ar fi să fie mâhniţi nu pentru că nu l-au observat ci pentru că şi-ar putea foarte lesne pune la îndoială capacităţile lor de a observa? Întrebăm, doar... Dar să presupunem că ar fi observat înclinaţiile spre literatură ale tânărului, ce-ar fi putut face, de exemplu, profesorul de matematică Ioan Găină, sau profesorii de atelier, ori cei de laborator, ori ce de sport, ori etc.?
Pe de altă parte, când discursul se îndrepta spre situaţia din ziua de azi a învăţământului din România, deja ne scosesem agenda din priză, că nu mai avea niciun rost. De aceea nici nu mai avem ce scrie în continuare pe acest subiect.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS